Istoria Conacului Manuc Bei din centrul raional Hîncești începe în anul 1816, cînd importantul demnitar mai întîi a Imperiului Otoman, iar apoi a Imperiului Rus, Manuc-Emmanuel Mirzoian (1769-1817), armean de naționalitate, s-a mutat din orașul românesc Sibiu la Chișinău, iar în luna aprilie 1816 a achiziționat cu 300 mii lei în aur conacul proprietarului local Ioniță Iamandi. Titlul de bei Manuc Mirzoian l-a obținut pentru conducerea cu succes a Departamentului financiar al Imperiului Otoman. În perioada Războiului Ruso-turc din anii 1806-1812 a participat la elaborarea Tratatului de Pace de la București din 1812, pentru care a fost acuzat de trădare de partea turcă, fiind nevoit să fugă în România. Apoi a primit cetățenia Imperiului Rus și s-a mutat cu traiul în Basarabia, care devenise provincie a Rusiei.

În anul 1817, după o cădere nereușită de pe cal în timpul unei plimbări, el a suferit traume grave, care i-au cauzat moartea la 20 iulie a aceluiași an. A fost înmormîntat în Biserica Armeană veche de la Chișinău, aici fiind îngropate și cele două fiice ale lui. Către momentul procurării conacului acesta avea doar circa 10 hectare și consta din casa lui Ioniță Iamandi, care, de asemenea, este cunoscută sub numele de origine al contesei Dolgorukaia și din parcul ce-l înconjura. În prezent, teritoriul conacului constituie aproximativ 3 ha.

Doar în anul 1858, fiul lui Manuc Bei Murad (Ivan) a început construcția palatului cneazului, deși potrivit mărturiilor istorice, titlu de cneaz Manuc Bei nu a avut. Construcția palatului a durat circa 3 ani și a fost finalizată în anul 1861, iar informațiile potrivit cărora palatul ar fost construit în anul 1817 ar fi trebuit să fie considerate pură invenție.

Castelul face parte din Conacul Manuc Bei care s-a constituit timp de aproape un secol, care consta, de asemenea, din Castel Vînătoresc, casa administratorului imobilului (Casa Vechilului), locuințe pentru servitori, grajduri, bucătăria de vară și biserica, care nu s-a păstrat și care era construită în stil armean. În compoziția conacului intrau, de asemenea un iaz și două havuzuri - unul în fața fațadei palatului, iar al doilea între palat și casa lui Ioniță Iamandi. Inițial, toate clădirile moșiei se uneau cu palatul prin galerii de sticlă.

Palatul este situat în partea de sud a orașului, pe versantul nordic al dealului de la marginea parcului. Dinspre intrarea principală, de la poalele dealului, spre palat, prin parc duce o scară. Din cauza reliefului înclinat, din vîrful dealului se văd doar două etaje, iar de la poale – trei. Se consideră că clădirea palatului are două etaje, deoarece primul etaj îl constituie soclul – terasa-verandă. Palatul este construit în spiritul clasicismului francez, cu goluri largi pentru ferestre și loggii. Pe terasă, în ziduri au fost prevăzute nișe cu fresce frumoase, în care au fost plasate statui. Moșia era înconjurată cu ziduri fortificate, demolate la sfîrșitul anilor 1950. Plafoanele palatului au fost pictate de un alt armean - Ovanes Aivazian, devenit mai tîrziu cunoscut pictor marinist rus − Ivan Aivazovski, care venise la Chișinău, în vizită la fratele său în acea perioadă de timp. Picturile nu s-au păstrat. Informații despre autorul proiectului palatului nu au fost găsite în materialele accesibile nouă.

În anul 1881, celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi, care a fost timp îndelungat arhitect-șef al capitalei, iar din 1879 a devenit arhitect-șef al Odesei, a proiectat și a construit Castelul Vînătoresc, înconjurat de turnuri, de grădina de iarnă și de un mic parc. În lucrările mai multor cercetători se spune că dinspre palat pornesc tuneluri lungi, unul dintre care ar străbate, cică, întregul Hîncești. O parte dintre aceste galerii au fost dezgropate, porțiunile acestor pasaje subterane, servindu-le drept beciuri locuitorilor din Hîncești.

În anul 1944 castelul a fost grav avariat în urma bombardamentelor. Cu toate acestea, deja în 1954 a fost restaurat și transmis în gestiunea Colegiului de Construcție din localitate. După cutremurul din 1986 s-a stabilit că clădirea este în stare de avarie și Colegiul a fost mutat în altă clădire. La începutul anilor 1970 a început restaurarea Castelului Vînătoresc, iar din 1979 acesta a fost transformată în Muzeul Istorico-etnografic al localității, avînd mai mult de 20 de mii de exponate. Restul clădirilor moșiei continuau să se distrugă, deși în anul 1993 moșiei i-a fost atribuit statutul de monument de arhitectură de importanță republicană. Doar în anul 2012, la inițiativa Guvernului și a Academiei de Științe a Moldovei a fost creată o comisie din reprezentanți ai Agenției Naționale de Arheologie și ai Institutului Patrimoniului Cultural al AȘM. În același an, Guvernul Republicii Moldova a emis decretul № 1131, în conformitate cu care fostul palat a fost transferat de la balanța Colegiului de Construcție la balanța Primăriei locale pentru organizarea Complexului Muzeal "Conacul Manuc Bei". În anul 2013 reprezentanții comisiei indicate mai sus au efectuat săpături temeinice pe teritoriul moșiei, care au și constituit motivul pentru lucrările de restaurare pe scară largă a moșiei, care a început în anul 2014. Uniunea Europeană a alocat pentru finanțarea proiectului unui grant special în mărime de 2 milioane de euro, iar încă 1 milion de euro trebuia să ofere partea moldovenească. Aceasta este o practică comună în cazul restaurării monumentelor istorice și culturale de importanță națională, europeană și globală.

În anul 2014 a început restaurarea de proporții a moșiei, care a fost împărțită în mai multe etape. Prima dintre ele - restaurarea Palatului, Casa lui Ioniță Iamandi și Casa Vechilului. A doua etapă este restaurarea teritoriului înconjurător, inclusiv, havuzurilor, scării, galeriilor, iar cea de-a treia - restaurarea Castelului Vînătoresc. Conform planului, prima fază trebuia să fi fost finalizată în august 2015, dar acest termen a fost deja de două ori amînat: în parte din cauza dificultăților neprevăzute în subsolul clădirii și descoperirea în urma săpăturilor a unor noi obiecte, în special, a unei băi turcești, precum și din cauza faptului că partea moldovenească nu a onorat totalmente finanțarea conform contractului.

Am vizitat Conacul Manuc Bei în anul 2007, apoi în 2011 și de două ori în anul 2015 în septembrie și la sfîrșitul lunii decembrie și vă vom împărtăși observațiile și vă vom demonstra fotografiile noastre.

În anul 2007, teritoriul moșiei nu era încă înconjurat cu gard și era accesibil oricărui doritor. Starea tuturor clădirilor, cu excepția Castelului Vînătoresc, lăsa mult de dorit. Tot atunci am reușit să vizităm curtea unei case private de la marginea moșiei, care la timpul său, posibil, a fost anexă gospodărească, căci a fost pavată cu cărămizi roșii, dar și pentru că avea un beci adînc de vinuri cu rînduri de butoaie vechi. Posibil că acesta era o parte a galeriei subterane, care fusese izolată din ambele părți și care avea o lungime de aproximativ 40 m, ca beci însă fiind folosit mult mai tîrziu.

În anul 2011, moșia a fost înconjurată de un zid de beton solid, deși pe teritoriul acesteia se putea ajunge cu ușurință. Clădirea palatului arăta mult mai distrusă, în special, fațada, același lucru se putea spune și despre Casa Vechilului și casa lui Ioniță Iamandi. Părea că zilele acelui monument de arhitectură sînt numărate și că-i este sortită uitarea și distrugerea totală.

Însă de la începutul lucrărilor de restaurare, în anul 2014, totul s-a schimbat. În septembrie 2014 am reușit să realizăm un reportaj, cel mai complet cu privire la restaurarea palatului. Am vizitat toate etajele, am fost în încăperile de la subsol și chiar pe acoperișul reconstruit al palatului. Întîi de toate am fost impresionați de calitatea lucrărilor executate. În acest sens, în mare parte, e meritul specialiștilor români în restaurarea monumentelor istorice, precum și a materialelor utilizate, de asemenea, produse, în principal, în România. Vorbim aici, în primul rînd, de cărămida roșie și de alte materiale de construcții. Tot atunci am fotografiat o parte a băii turcești, descoperite în subsolul clădirii.

Ultima noastră excursie a avut loc la sfîrșitul lunii decembrie 2015, cînd trebuia să fie finalizată prima fază a restaurării. Însă nu toate lucrările planificate au fost efectuate. Potrivit spuselor constructorilor obiectului, acest lucru se datorează faptului că mijloacele financiare au fost epuizate. Cu toate acestea, construirea palatului, practic, și-a recăpătat aspectul inițial, cel puțin în exterior. Nu am reușit să ajungem în interiorul clădirii, însă iarăși, potrivit spuselor muncitorilor, lucrările de restaurare a interiorului sînt încă foarte departe de finalizare. Ne-a bucurat mult Casa Vechilului, practic restaurată, iar lucrările de restaurare a casei lui Ioniță Iamandi fiind încă departe de a fi finalizate.

Am observat și faptul cît de mult s-a învechit și s-a părăginit clădirea Castelului Vînătoresc, încă nu a fost începută restaurarea acestuia, dar urmează să înceapă în viitorul apropiat. Așa că noi sperăm să vizităm și nu doar odată această atracție și să completăm povestea cu fotografii noi.

Conacul Manuc Bei, Hîncești - album foto