În mentalitatea europeană din evul mediu domina concepţia că evenimentele însemnate pot fi expuse în scris numai în cîteva limbi considerate „sfinte”. În Occident aceasta era latina medievală folosită - scris! - de italieni, francezi, spanioli, olandezi, unguri, germani, poloni ş.a. Academicianul Nicolae Corlăteanu ne aminteşte: În Europa de sud-est în rîndul limbilor „sfinte” erau trecute limba medio-greacă (bizantină), iar apoi şi slavona veche (slavona sau cum era numită, „latina Răsăritului”).

Moldova s-a aflat în ansamblul ţărilor de cultură bizantino-ortodoxă. Aici limba oficială era slavona.

În corespundere cu mediul în care era folosită, limba slavonă cunoaşte cîteva varietăţi sau redacţii: medio-bulgară, sîrbă, rusă, ucraineană ş.a.

În Moldova, de regulă, textele religioase erau răspîndite în limba slavonă de redacţie medio-bulgară, iar în cancelaria domnească era folosită slavona de redacţie ruso-ucraineană.

Limba slavonă, folosită în Moldova, îndeplinea în acele vremuri funcţia de limbă literară. Ea era întrebuinţată nu numai ca limbă a cărţilor bisericeşti şi a cancelariei domneşti. În această limbă au fost scrise şi primele lucrări originale ale literaturii moldoveneşti, atît bisericeşti, cît şi laice.

În letopiseţele moldo-slavone, în documentele ieşite din cancelaria domnească era firesc să pătrundă tot felul de cuvinte şi expresii moldoveneşti (oţel, secară, fir, şarpe, bahnă, blidar, bucium, grumaz, purcel, strungă, ştiubei, verigă, vulpe, băiaş, cireş, cremene, mazăre, merlă, plăcintă, palmă, ş.a.). În total au fost culese peste 600 de elemente lexicale moldoveneşti, care n-au putut fi evitate de cei ce scriau slavoneşte.

Pisarii unor asemenea documente au fost, fără îndoială, la început slavi. Cu timpul ei sînt înlocuiţi, însă, cu moldoveni, care de multe ori, cum observă А. I. Iaţimirskii, „gîndeau moldoveneşte şi-şi spuneau ideile în slavoneşte “.

Fraze întregi moldoveneşti pătrund în documentele slave din Moldova: „C  своею правою moşie dintra patra parte din djumătate a treia parte” (document din 1632, mai 31).

Un zapis de mărturie din anul 1601, februarie 3, este dat de Orăş Hatmanul. Documentul este scris în slavoneşte, limba oficială a cancelariei domneşti. În josul zapisului Boul, Vistiernicul al treilea, face în moldoveneşte următoarea notă: „Dentre noi au fost această tocmală şi banii încă le-am dat den mînule mele”.

Constantin Cantemir dă în 1690 următorul document lui M. Costin: „Иo, Константин воевода, божью милостью господар Земли Молдавской, facem ştire cu această carte a domniei mele, cine ar vede sau ar audzi, cum au venit înainte noastră şi a tot sfatul nostru, cinstit şi credincios, boierinul nostru, dumnelui Miron Costin, ce au fost logofet mare, cu jupîneasa dumisale Ilena, fata lui Ion Movilăi, cu mare jalobe jeluind pentru a ocină a sa despre Movileşti, anume Coicenii în ţinutul Ieşilor. Ио Константин воевода, улет 7198 (1690), март 16. Думитраш урикар писал”.

Cele dintîi traduceri în moldoveneşte au contribuit la democratizarea literaturii, a culturii naţionale în general. Dar însemnătatea lor nu se reduce numai la aceasta. Datorită traducerilor orizontul intelectual al condeierilor vremii s-a lărgit cu mult, precum s-au îmbogăţit şi mijloacele lor de exprimare.

Manuscrisele din sec.XVI ne dovedesc că limba moldovenească a fost totdeauna vorbită de masele largi. Cu mult înaintea scriitorilor, limba poporului îşi creează legile de dezvoltare, îşi stabileşte normele, pe care limba scrisă le fixează materialiceşte şi le transmite în scris generaţiilor următoare.

Cele mai vechi texte în limba moldovenească.

Alexandru Voievod cel Bun dăruieşte mănăstirii Moldoviţa la 14.04.1411 satul Vama, indicîndu-i hotarele: „а хотар тому селу:... до обрышие и от толы на мэгуру мошулово и от толи на расколи и на мэгуру плопул и от толи на сланную криницу и от толи делом ясинелом просмти у сужину река долу сухую идеже упадает у Молдову и от толи черес Молдову у четецелов поток горе потоком четецеловом до врех великого дила и от толи уси обчиною великим делом со усими извори что упадает у Молдову и у Молдавицу до обрышии фрумосулу идеже упадает у Молдовицу ...”

Din 1588 s-a păstrat о hotărîre a marelui vornic al Ţării de Jos: „Ето аз вел дворнеск долней земле дат-ам карте ме ачестор омене, ануме Накор ши Штефан ден сату Муржешть де пре Красна. У въ лет 7096 април 15”.

Către sfîrşitul secolului al XVI-lea în scrisoarea oficială din Cîmpulung (Moldova) adresată în 1595 către „giupînul birăul de Bistriţa şi la pîrgarii domnietale şi la pîrcălabul”, slavona e părăsită în întregime: „Scriem închinăciune şi multă sănătate domnului Budachi lanăşu, birăul de cetatea Bistriţei şi pîrgarilor şi pîrcălabului şi la tot sfatul domnitale. După aceea ne rugăm domnilor voastre să faceţi bine să nu să oprească oamenii neguţătorii prin pîri şe pre datorii, că acmu, cu mila lui Dumnedzeu, să fie Mariia lui Craiu sănătos şi domnu nostru, Ştefan vodă, iaste o ţară ca (a) laltă. Cine va ave pîră de oamenii de ceasta parte, noi vrem trimite la domneavoastră, să-i legiuiţi domneavoastră, ai domnilor voastre vor avea leage la domnu nostru şi la noi. Şi aşijdere ne rugăm domnilor voastre de rîndul lui Tanas(e) de la noi, ce-l pîrăşte la Micula de Maer. Noae ne pare că n-are vin(ă), că l-au prinsu cine au fost vornic atu(n)ce, anume Cozma. S(ă) are vro pagubă să-şi întrebe cu nusul, ca domneavoastră unde veţi trimite la treaba domnilor voastre, lui i căuta asculta. Acel om, anume Tănase de Cîm(pul)lung, elu a mărsu de nevoie cu acel boiaren ce au fostu vornic atunce. De are vreo pagubă Micula, să-şi întrebe cu acel vornic. Acea(sta) ne rugăm domnilor voastre; noi încă vom fi cu slujba domnilor voastre. Şi să dea Dumnădzău să fiţi dumneavoastră sănătos, amin”.

Primele traduceri în limba moldovenească.

Textele vechi, inclusiv traducerile în moldoveneşte, ne transmit nu numai informaţii de ordin istoric, politic, cultural, ci ne ilustrează şi stadiul de dezvoltare a limbii, anumite particularităţi gramaticale, de vocabular, ajunse pînă în zilele noastre.

Bunăoară, referitor la un „text din a doua jumătate a secolului XVII-lea” Pravila de ispravă oamenilor şi de toate păcatele şi greşalele, P.Panaitescu afirmă: “limba foarte arhaică dovedeşte că este vorba de transmiterea unui text din a doua jumătate a secolului al XVI-lea (...) scris în grai moldovenesc” (Folosirea curentă a lui dz: dzice, dzile; reducerea diftongilor: arman etc, particularitatea trecerii lui и la o: domnedzeu, dobitocol) .

Lingvişti notorii au demonstrat că diferite cărţi religioase în circulaţie în Transilvania au fost traduse în Moldova. „Prima carte moldovenească ce ilustrează această afirmaţie este traducerea Cazaniilor atribuite patriarhului Calist de Constantinopol, cunoscute şi sub titlul de Carte de învăţătură. Se ştie că ea a fost tipărită la laşi în 1643 sub îngrijirea mitropolitului Moldovei Varlaam”.

Potrivit părerii unanim acceptate, primele traduceri în limba moldovenească se consideră Psaltirea Şcheiană, Psaltirea Hurmuzaki, Psaltirea Voroneţeană, Codicele Voronetean-toate avînd trăsături esenţiale comune de limbă şi stil: rotacismul, servilismul faţă de sintaxa frazelor slavone, respectarea strictă a originalului slavon.

Analiza textului sub aspect paleografie, lexical a permis să se conchidă, că ele au fost traduse în aceeaşi regiune (nord-vestul Moldovei), în aceeaşi perioadă.

Studiind pe parcursul a 38 de ani (1948-1986) captivanta problemă începuturile scrisului în limba moldovenească, venerabilul academician Nicolae Corlăteanu a admis că „Primele traduceri moldoveneşti, în special, Psaltirea Voroneţeană aveau, probabil, şi caracter de manual „pentru învăţarea limbii slavone şi a celei moldoveneşti”.

Primele acte în limba moldovenească Cancelaria domnească a Moldovei a început să le scrie în a doua domnie a lui Petru Şchiopul, (1578-1579).

În Valahia, bunăoară, limba ţării pătrunde în actele oficiale ceva mai tîrziu, pe vremea lui Mihai Viteazul (1593-1600) - realităţi stabilite demult de N. Cartojan (1933), S. Puşcariu (1930).

Pătrunderea în actele oficiale ale Cancelariei domneşti în ultimele decenii ale veacului XVI, afirmarea definitivă în primele decenii ale secolului XVII a scrisului în limba moldovenească au avut loc pe fundalul unor procese cu urmări adînci pentru cultura moldovenească.

Tiparul.

În anul 1636 Varlaam, mitropolitul Moldovei, scria ţarului rus Mihail Fiodorovici, informîndu-l despre osîrdia sa de a tălmăci în limba moldovenească tîlcuirea evangheliei de mitropolitul Calist „... să o citească ierii prin biserici întru povăţuirea credincioşilor moldoveni”. Totodată îl înştiinţa pe monarhul rus că „tălmăcirea este gata şi îi scrisă, rămînînd numai să fie dată la tipar...” Mitropolitul moldovan cere „ajutorinţă şi de la darnica voastră împărăţie pentru treaba aceasta”. Răspunsul ţarului a rămas necunoscut.

La rugămintea domnitorului Vasile Lupu, Frăţia Stavropighiacă din Lvov, vestit centru de culturalizare, şi mitropolitul Kievului Petru Movilă ajută să se înfiinţeze la Iaşi prima tipografie din Moldova. Instalată la mănăstirea Trisfetitele din Iaşi, ctitorită de V. Lupu, tipografia condusă de trimisul lui P.Movilă, Sofronie Poceaţkii la 1643 scoate la lumină prima tipăritură moldovenească numită Cazania lui Varlaam. Însă asprele vremi de atunci nu erau priincioase activităţii editoriale: tiparniţa de la Trisfetitele a funcţionat numai vreo trei decenii. Munca de tipărire va reîncepe în Moldova către sfîrşitul veacului al XVII-lea datorită grijii mitropolitului Dosoftei.

Pentru Moldova se tipăreau cărţi, precum aflăm din prefaţa lui P.Movilă la Triodul în flori, dedicat fratelui său Moisei Movilă la venirea acestuia la tronul Moldovei.

Literatura religioasă în Moldova s-a afirmat şi a rămas în istorie, întîi de toate, prin scrierile mitropoliţilor Anastasie Crimca (1570-1629), Varlaam (1590-1657), Dosoftei (1624-1693).Cazania lui Varlaam conţine cîteva versuri lumeşti, de pildă, Stihuri în stema domniei Moldovei, importantă sursă documentar-istorică şi literară:

           Pecetea domnii moldoveneşti
           Vîlhva aceştia heri să o socoteşti.
           Cap de băur fiind tare,
           Arată puterea celui mai mare.
           Acesta cap de buăr
           Mulţi аu biruit fără număr.

Aceasta a fost adevărata stemă a Moldovei.

Ca şi alţi înalţi ierarhi ai Bisericii Moldovei (Crimca, Varlaam), Dosoftei (1624-1693) provine din păturile sociale medii. Fost episcop de Huşi, de Roman, ajunge mitropolit al Moldovei.

Răspunzînd rugăminţilor „mitropolitului de Ţara Moldovei” Dosoftei, patriarhul Rusiei Ioachim trimite (1679) în Moldova o tiparniţă, cum era pe atunci - de lemn şi toate cele trebuincioase. „Pe lîngă tiparniţă - precizează publicistul N.Dabija, - ierarhul moscovit “mai trimite şi o scrisoare, unde-i dă apreciere cărturarului nostru - Dosoftei, numindu-l „ierarh înţelept”, „păstor cu minte aleasă”...

Dosoftei a susţinut acţiunile politice întru izbăvirea Moldovei de sub jugul otoman. La 1.01.1684 mitropolitul Moldovei Dosoftei împreună cu 3 episcopi şi 17 boieri adresează ţarilor ruşi Ivan şi Petru Alexeevici chemarea de a-i „izbăvi de pierzania cea de pe urmă ce se apropie din partea turcilor şi a tătarilor celor fără de Dumnezeu”.