Moldova şi Ungaria
După cinci ani de domnie, de eforturi consecvente în vederea centralizării statului, de concentrare a puterii reale în mîinile domnitorului, Ştefan al III-lea se hotărăşte să întreprindă o primă acţiune de întregire a Statului Moldovenesc.
Se pregăteşte de un „război drept” (bellum justum), căci îşi propunea readucerea sub stăpînirea Moldovei a unor centre economice şi militare de mare însemnătate. La un an după expediţia în Transilvania (contra ocrotitorilor pretendentului Petru Aron), Ştefan încearcă, la 22.06.1462, să elibereze cetatea şi portul la Dunăre – Chilia, ocupată de unguri.
Campania n-a reuşit, Ştefan fiind rănit (la picior), necaz de care a pătimit toată viaţa. Însă, vorba cronicarului: „unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea (…) că s-a ridica deasupra biruitorilor”. Peste cîţiva ani, la sfîrşit de ianuarie 1465, Ştefan alungă pe unguri din Chilia, numind pîrcălab al cetăţii şi ţinutului pe Isaia, cumnatul său. În relaţiile, de tot genul, ale Moldovei cu Ungaria (Transilavania) se disting două perioade: pînă la Bătălia de la Baia (1467) şi după această încleştare sîngeroasă.
În fruntea regatului ungar în acei ani se afla Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoare – moldo/valah transilvanian, renumit conducător de oști. Corvin a fost un fiu demn al tatălui saă, devenind unul din cei mai isteţi diplomaţi, strateg militar. Şi chiar în primii ani de domnie ai acestui rege, oştean viteaz şi mîndru, Ştefan a atentat la ceea ce maghiarii considerau că le aparţine. Desigur, Matei Corvin îşi dădea seama că Moldova este o stavilă în calea expansiunii turceşti, ce ameninţa partea de sud a regatului, Transilvania. Din aceste considerente Ungaria era oricum interesată ca Moldova să fie de sine stătătoare, să aibă cu ea relaţii stabile, ocupîndu-i, totuşi, Chilia. Conştient de atitudinea duplicitară a Poloniei, Ştefan avea şi el interese să nu zădăre Ungaria. Dar nu cu preţul cedării Chiliei! Sau să-i permită Ungariei să încurajeze pretenţiile lui Petru Aron la tronul Moldovei. Astfel se justifică incursiunea lui Ştefan în Transilvania, cele două asedii (1462, 1465), în urma cărora Chilia a fost eliberată şi a revenit Moldovei. Dar nici Matei Corvin nu era un rege mai puţin inimos. Dînsul se pregăti minuţios pentru campania de pedepsire a Moldovei şi a domnului ei.
Bătălia de la Baia. Armata ungară, vreo 40.000 de oşteni, condusă de însuşi Matei Corvin, porneşte (noiembrie 1467) din Braşov spre Moldova. Expediţia avea o misiune clară: pedepsirea moldovanului Ştefan al Moldovei. Totodată suveranul ungar urmărea scopul de a supune Ţara Moldovei şi a-l reînscăuna pe Petru Aron. După ciocniri neînsemnate la trecătoarea Oituz, cetele armate moldoveneşti se retrag, hărţuind năvălitorii, care ocupă şi ard oraşele moldoveneşti Trotuş, Bacău, Roman şi Neamţ, în drum spre Suceava poposind la Baia, vechea capitală a Moldovei. Aici Ştefan a hotărît să dea lupta definitivă. În noaptea de 14 spre 15 decembrie oastea moldovană, vreo 12.000 de oşteni, a încercuit Baia, a dat foc oraşului şi s-a năpustit asupra năvălitorilor, zdrobindu-i într-o încăierare sîngeroasă. Potrivit planului bătăliei, întocmit de Ştefan, toate corpurile armatei moldovene trebuiau să atace duşmanul simultan şi concentrat. Însă corpul de armată moldovană condusă de marele vornic Crasnaş nu s-a băgat în luptă. Această faptă ruşinoasă, egală cu trădarea, a permis unei părţi a armatei ungare şi regelui grav rănit să fugă în Transilvania. Atacaţi în permanenţă de ţăranii moldoveni, ungurii în drumul retragerii au avut mult de suferit. Ştefan însă nu s-a mulţumit cu aceasta.
Hotărît sa-şi acopere pagubele aduse Ţării Moldovei de invadatorii unguri, cu scopul de a pedepsi atitudinea duşmănoasă a secuilor faţă de domnitorul Moldovei, o oaste moldovană condusă de Filip Pop, spătarul al doilea, pătrunde (1469) în Transilvania şi pradă în secuime. Campania lui Matei Corvin în Moldova în care semeţul rege şi aramata sa a suferit o grea înfrîngere s-a dovedit a fi ultima încercare a ungurilor de a supune Ţara Moldovei.
Biruinţa strălucită a oastei moldovene condusă de Ştefan cel Mare a fost primul act de confirmare, în aria europeană, a autorităţii lui Ştefan şi a ţării sale Moldova. În deceniile următoare relaţiile moldo-ungare, între Ştefan al III-lea al Moldovei şi Matei Corvin al Ungariei, se vor călăuzi de alte interese, desfăşurîndu-se pe alt făgaş. Dorind să aibă prietenie şi înţelegere cu vecinii, Ştefan a propus să încheie pace stabilă (prin intermediul regelui polon) cu Matei Corvin, căruia suveranul moldovan îi cerea despăgubiri pentru daunele aduse ţării sale în 1467. Dar nu s-au putut înţelege. Ambele ţări au făcut paşi semnificativi spre îmbunătăţirea relaţiilor moldo-ungare. Printr-o diplomă din 20.01.1473 regele ungar, dă asigurări negustorilor moldoveni pentru afacerile lor de comerţ în oraşele Bistriţa, Braşov, Cluj şi Sibiu din Transilvania. La rîndul său, Ştefan cel Mare semnase (3.01.1472) un privilejiu comercial acordat braşovenilor. Prin salvconductul (document de liberă trecere) din 10.07.1475 dat de Ştefan, toţi negustorii din Ungaria erau „Slobozi să vină în bună voie şi fără zăbavă cu toată marfa lor şi să vîndă şi să cumpere slobod şi în bună voie şi fără piedici şi fără pagubă, fie pe vreme de pace, fie pe vreme de răzmeriţă”. La 12.07.1475 se semnează Tratatul moldo-ungar, ambele părţi arătînd îngrijorare faţă de colaborarea militară strînsă între Valahia şi Turcia. Semnat la Iaşi, tratatul era îndreptat, întîi de toate, împotriva Turciei. Ştefan recunoştea, din considerente strategice, suzeranitatea regelui ungur, obligîndu-se să-i acorde ajutor împotriva oricărui duşman „în afară de craiul Poloniei…, cu care înaintaşii noştri au avut pace şi alianţe”. Matei Corvin făgăduia să nu adăpostească în ţara sa nici un duşman al Moldovei. Totodată printr-un act, emis la Buda la 15.08.1475, Matei Corvin se obliga să-l ajute pe Ştefan în luptele împotriva turcilor.
Negocierile, semnarea Tratatului moldo-ungar la Iaşi (12.07.1475), clauzele lui refelectă, în bună măsură, esenţa politicii externe a lui Ştefan al III-lea, dictată de situaţia geografică, de conjunctura geopolitică, de posibilităţile reale ale ţării. Domnind într-o ţară ce avea la vest, nord-vest şi nord-est vecini puternici, care nu-şi ascundeau poftele teritoriale, ameninţată şi atacată din sud-vest de turci şi valahi, Ştefan cel Mare trebuia să manevreze diplomatic cu mare atenţie şi iscusinţă. De aceea, deşi l-a bătut crunt la Baia, a întreprins expediţii în hotarele Ungariei lui Matei Corvin, Ştefan recunoaşte suzeranitatea acestuia, cu toate că Moldova se afla sub suzeranitatea Poloniei prin înţelegerea de la 4.04.1457, reconfirmată prin tratatul moldo-polon de la 18.07.1468. Prin această, dublă vasalitate Ştefan obţinea îndepărtarea de hotarele Moldovei a oricăror pretendenţi la tron şi o anumită stabilitate, fie precară, din direcţiile nord-est, nord-vest. Prin recunoaşterea suzeranităţii duble – şi a Poloniei, şi a Ungariei – Moldova ca şi cum se afla sub ocrotirea amîndurora, căci pretenţiile ambelor, şi ale Poloniei şi ale Ungariei, se anulau reciproc. Astfel, prin abilitatea diplomatică a lui Ştefan, Moldova la 1475, fiind de iure vasală, era, de facto, de sine stătătoare, „vasalitatea” ei fiind mai mult decorativă. Că realitatea era anume aceasta, că Ştefan se folosea cu iscusinţă de veleităţile vecinilor săi, ne-o demonstrează actul din vara anului 1489, prin care Matei Corvin da în posesiunea Moldovei cetatea Ciceu şi Cetatea de Baltă din Transilvania cu domeniile lor.
Cetăţile în care Ştefan a numit pîrcălabii săi erau cedate domnului Moldovei drept compensaţie pentru pierderea Chiliei şi a Cetăţii Albe, ocupate de turci şi valahi în 1484. Această concesie cu titlu feudal marchează alianţa Ungariei şi a Moldovei contra Poloniei. Legăturile de reciprocitate dintre Moldova şi Ungaria se întăresc şi prin înrudire: prin căsătoria (1489) lui Alexandru, feciorul mai mare al lui Ştefan, cu fiica voievodului Transilvaniei Bartolomeu Dragffi. Semne de respect al lui Matei Corvin faţă de Ştefan cel Mare denotă şi mijlocirea de către curtea ungară a relaţiilor Moldovei cu curia papală, care a transmis un anumit ajutor moldovenilor în iulie 1476… Un alt exemplu. În 1497, Bartolomeu Dragffi, trimisul regelui ungar, mijloceşte la Suceava negocierile între moldoveni şi năvălitorii poloni. Astfel, pornite de la o rivalitate mai veche, ce a culminat cu bătălia sîngeroasă de la Baia, relaţiile dintre Moldova şi Ungaria, datorită viziunii politice strategice, iscusinţei diplomatice a celor doi suverani – Ştefan al III-lea cel Mare al Moldovei şi Matei Corvin al Ungariei, se dezvoltau în ultimul pătrar al veacului al XV-lea pe principii de deplină egalitate, de respect şi ajutor. Ceea ce nu întotdeauna se putea spune despre ceilalţi vecini ai Moldovei.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1619
- Populația:
- 1127 locuitori
Vînători este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Vînători este unicul sat din comuna cu cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Nisporeni și la 73 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1127 de oameni. Satul Vînători a fost menționat documentar în anul 1619.