Perioada neolitică (epoca neolitică: 9500 î.Hr. – epoca metalelor) este una din epocile preistoriei în care agricultorii şi crescătorii de animale i-au înlocuit pe vînători şi culegători. Are loc trecerea la modul de viaţă sedentar şi îşi fac apariţia primele localităţi, primele meşteşuguri.

Pornind de la importanţa schimbărilor survenite, istoricii numesc această transformare „revoluţie neolitică”. „Revoluţia neolitică” a cuprins vaste teritorii, dînd naştere primilor civilizații umane. În Europa, potrivit datelor arheologice, „revoluţia neolitică” începe la finele mileniului al VI-lea - începutul mileniului al V-lea î.Hr.

Cultura Cucuteni-Tripolie este una din cele mai timpurii civilizaţii din Europa, care s-a constituit cu cîteva secole înainte de apariţia aşezărilor umane în Mesopotamia şi Egiptul Antic. Denumirea provine de la localităţile în preajma cărora au fost descoperite pentru prima dată vestigii ale acesteia (Cucuteni un sat din apropierea Iaşului (România) şi Tripolie – localitate din Ucraina).

Civilizaţia a existat în mileniile VI-III î.Hr. şi se întindea pe un vast teritoriu din regiunea munţilor Carpaţi pînă la cursul mijlociu al rîului Nipru, pe o suprafaţă de 350 000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al Republicii Moldova, României şi Ucrainei. Teritoriul ţării noastre aflîndu-se în centrul acestui areal.

Civilizaţia Cucuteni îşi are rădăcinile în culturile anterioare mileniului VI î.Hr. din regiunea carpato-dunăreană. Din punct de vedere antropologic cucutenienii aparţin tipului antropologic nordic, mediteranean şi dinarian. La moment caractiristici ale tipului dinarian sînt atestate la popoarele din Balcani, Europa Centrală şi de Sud-Est (muntenegreni, albanezi, greci, bulgari, austrieci, bavarezi, români, moldoveni, ucraineni etc.). La moldoveni caracteristicile tipului dinarian sînt atestate alături de cele ale tipului nordic, în special în nordul Moldovei

În timpurile îndepărtate acest tip antropologic este caracteristic locuitorilor din spaţiul balcanic, cel est mediteranean şi Asiei Mici, altfel spus unui areal cultural vast nucleul căruia se alfa în văile Dunării şi Nordul peninsulei Balcani.

Civilizaţia Cucuteni era una protourbană cu „oraşe” cu o suprafaţă destul de mare (cîteva zeci de hectare iar în unele cazuri 200 – 450 ha), fiind uneori întărite cu valuri de pămînt şi şanţuri. „Oraşele” aveau o populaţie numeroasă, ajungînd pînă la 20 000 de persoane. Aşezările erau construite pe locuri mai mult sau mai puţin dominante în apropierea unor surse de apă. Ei locuiau în case dreptunghiulare cu o suprafaţă mare ( între 40 şi 100 mp, dar nu lipsesc şi cele care ating 350 mp) construite dintr-o carcasă de lemn, cu pereţii împletiţi din nuiele şi unşi cu lut, prevăzute cu instalaţii pentru încălzire şi pentru pregătire hranei (vetre de lut şi ruguri). 

Locuinţele aveau unu sau două niveluri, fiind împărţite în mai multe încăperi.

Reprezentanţii civilizaţiei cucuteniene aveau ca ocupaţii principale agricultura şi creşterea animalelor. Ei cultivau grîu, orz, mei, mazăre, cînepă şi viţă de vie. Cîmpurile erau lucrate cu ajutorul săpăligii confecţionate din coarne de cerb sau din lemn cu vîrful din piatră. Ulterior pămîntul va fi cultivat cu ajutorul unei săpăligi speciale la care erau înjugate animale de tracţiune. Recolta se strîngea cu seceri din lemn cu lama din bucăţele de silex şi cu seceri din aramă.

Cucutenienii creşteau diferite animale domestice, cum ar fi vitele cornute mari şi mici, caii şi porcii, iar dintre păsări - găinile. Vînătoarea avea un rol secundar.

Meşteşugurile deţineau un loc important. Oamenii acelor timpuri confecţionau mai multe tipuri de obiecte din silex, piatră, os, corn, lut, scoică şi aramă. În calitate de unelte de muncă ei utilizau secera, sfredelul, frecătoarea, brăzdarul, săpăliga.

Un grad înalt de dezvoltare a atins prelucrarea ceramicii. Vasele cucuteniene sînt de diferite forme şi foarte frumos ornamentate cu desene în culori. Pentru a o face mai rezistentă, olarii ardeau ceramica în cuptoare speciale. Culorile predominante pe ceramica Cucuteni sînt roşul, albul şi negrul.

O altă îndeletnicire era ţesutul. Era practicat ţesutul stofelor din fire de lînă de oaie şi cînepă.
Cucutenienii practicau metalurgia şi cunoşteau tehnica obţinerii şi prelucrării aramei, din care se confecționau cuţite, sule, ace, iar mai tîrziu seceri, topoare, pumnale, obiecte de podoabă (mergele, pandantive, brăţări etc.).

Fiind o populaţie de agricultori, cucutenienii se închinau divinităţilor ce simbolizau belşugul şi fertilitatea. Divinităţile lor erau întruchipate în figurine feminine confecţionate din lut. Sînt prezente şi statuete ale taurilor cu coarne mari şi puternice, reprezentări ale Zeului Soarelui.

În preajma altarelor cucutenienii se închinau zeilor şi desfăşurau activităţi cu caracter religios.

Pe teritoriul Moldovei aşezări cucuteniene au fost descoperite în apropierea mai multor localităţi contemporane, precum cele din preajma satului Vărvăreuca, Brînzeni, Văratic, Cubani, Costeşti, etc.

Apariţia agriculturii şi meşteşugurilor, viaţa în sate sau oraşe presupune existenţa unei organizări a comunităţii sub autoritatea şefului şi a consiliului celor înţelepţi. Sporeşte rolul femeii.

Acest nou mod de viaţă, în societate organizată, implică existenţa unei specializări şi diviziuni a muncii: unii se specializează ca agricultori şi păstori, alţii confecţionează unelte, arme sau vase. Pentru a-şi asigura existenţa mulţi producători sau meşteşugari îşi schimbau surplusul de produse obţinute pe produsele care le lipsesc. Astfel îşi face apariţia trocul. Ca urmare a schimbărilor survenite viaţa devine mai confortabilă.

Cei mai mulţi cercetători sînt de părerea că civilizația Cucuteni-Tripolie reperzintă unul dintre centrele arealului proto-indo-european. Ea dispare ca urmare a pătrunderii în regiune, în mileniul III î.Hr., a unui nou val de populaţie indo-europeană care a revenit la baştină în urma schimbărilor de ordin climatic şi demografic ce au avut loc în Orient. Deşi au fost efectuate numeroase investigații dispariția civilizației Cucuteni-Tripolie geneează numeroase întrebări şi probleme care vor fi soluționate de viitoarele generații de arheologi, lingvişti şi istorici.

În urma sintezei dintre autohtoni şi cei veniţi, îşi face apariţia o nouă comunitate de populaţie indo-europeană reprezentanţii căreia se vor extinde spre sud (pelasgi, lelegi, ionieni, aheeni, eolieni, dorieni etc.), sud-est (Asia Mică – hitiţii, carienii, prototracii etc.) şi vest (Dalmaţia, Iliria - ptotoitalicii), regiunile din apropierea Dunării rămînînd un loc de interacţiune, un pod de legătură, între aceste neamuri indo-europene. Ca urmare a proceselor etno-lingvistice ce se petrec în regiune îşi fac apariţia prototracii care se vor afirma ca etnie pe arena istorică la sfîrşitul mileniului II î.Hr.