Alexandru "Draco" Suțu (Soutzo) a fost domn al Moldovei în perioada  august 1801 – septembrie 1802; a avut și patru domnii în Valahia.   

A ocupat demnitatea de Dragoman al Porții (1799 - 1801). A fost numit domnitor în Moldova în locul lui Constantin Ipsilanti, care era bănuit de legături cu rușii.

Boierii din cele două Principate Dunărene, sub influența ideilor din Occident și datorită politicii rusești, cereau cu insistență turcilor stabilirea unui tribut fix și încetarea abuzurilor. Politica lui Napoleon din Egipt a făcut ca relațiile dintre Rusia și Turcia să se îmbunătățească și astfel, s-a ajuns la stabilirea uni tribut fix de 135 de pungi pentru Moldova, iar durata unei domnii a fost fixată la 7 ani. Alexandru vodă Suțu, reușise o performanță diplomatică, aceea de a fi în bune relații cu toate imperiile vecine, cărora le solicitase protecția. În acest climat, cînd toate aceste puteri îl hărțuiau cu tot felul de interese contradictorii, iar rivalii săi de la Istanbul îl săpau pentru a-i lua tronul, doar prudența, înțelepciunea, averea și relațiile îl puteau ajuta să se mențină.

Rusia urmărea să aibă un domnitor devotat în Moldova, astfel că i-a adus lui Suțu o serie de acuze, printre care și aceea că grecii care îl înconjurau făceau abuzuri. Nu a reușit să se îndreptățească, fiind desemnat să domnească în iulie 1802 în Valahia, lăsînd în Moldova un caimacam. În octombrie este mazilit și înlocuit cu Alexandru Moruzi devotat politicii rusești. Acesta urma să domnească timp de 7 ani, conform noului tratat.

Fiind numit pe tronul Valahiei, în 1818, Poarta dădu și un Regulament, faimosul "Canun-namé", care stipula că de acum înainte domnitorii principatelor nu mai pot fi aleși decît din familiile lui Alexandru Suțu, lui Mihail Suțu, nepotul său, domnitorul Moldovei, a lui Scarlat A. Callimachi, cumnatul său, și din familia lui Constantin Moruzi, cu care vodă tocmai își logodise o fiică, principatele devenind pentru el un fel de afacere de familie. În plus, regulamentul oferea acestor patru familii și exclusivitatea funcțiilor de Mare Dragoman al Flotei și al Porții! Spirit echitabil și prevăzător, Alexandru Suțu oferea chiar o despăgubire celorlalte familii fanariote, înlăturate de acum încolo de la domnie.

Alexandru Suțu nu a avut încredere în reușita Eteriei și de aceea, fără a fi fost un tradator, a fost precaut, gîndindu-se la consecințe. Fiind totuși un grec patriot, care trăia că toți ceilalți fanarioți în nostalgia Bizanțului de altă dată, a ajutat Mișcarea din banii săi, însă pe ascuns.

Alexandru Suțu a murit în 1821, conform unei versiuni otrăvit de eteriști, conform alteia – de  nepotul său, însă de fapt a decedat de o boală prost tratată.