Ştefan al II-lea domnește în Moldova în anii 1433 – 1435, 1436-1442 (asociat cu Iliaş), 1442-1447. Cu venirea la tronul Moldovei (ianuarie, 1432) a lui Ilie, fiu natural al lui Alexandru cel Bun, Moldova intră într-o perioadă de rivalităţi crîncene dintre diferite partide boiereşti, de lupte permanente între pretendenţii la domnie, susţinuţi de diferite grupări din afara ţării.

Lipsa unei reguli stricte de moştenire a tronului, slăbiciunea instituţiilor de administrare a statului au împins Moldova într-o debandadă politică, participanţii căreia erau cuprinşi de nebunia puterii. De acum în 1433 Ştefan în lupta de la Loloni îl biruie pe Ilie, care fuge în Polonia. Ștefan al II-lea este fiul lui Alexandru cel Bun cu o soție nelegitimă, Stana. Îl alungă pe fratele său Iliaș I de pe tron, cu ajutorul voievodului din Muntenia, Alexandru Aldea. În schimbul Pocuției este recunoscut și de polonezi. Sprijinit de magnaţii poloni, Iliaș revine în Moldova. Dar în lupta de la Dărmăneşti din nou este învins de Ştefan.

Următoarea încăierare între fraţi pentru tronul Moldovei are loc la 8.03.1436 (lupta de la Chipereşti), învingător fiind Ştefan. După aceasta se instituie domnia asociată în Moldova: Ilie domneşte în Ţara de Sus cu reşedinţa la Suceava; Ştefan al II-lea este domnitor în Ţara de Jos, avîndu-şi curtea la Vaslui. Domnia asociată a durat pînă în 1442, cînd Ştefan al II-lea l-a alungat din scaunul Sucevei pe Ilie, l-a prins și i-a scos ochii. Orb, Iliaș I se refugiază în Polonia, în timp ce Ștefan al II-lea rămâne domn, luîndu-și asociat pe un frate nelegitim, Petru II. Este ucis de fiul lui Iliaș I, Roman al II-lea, în 1447.