|
Foto: hvylya.net |
Cinci stadii ale unui război nedeclarat
Cu adevărat, este un război nedeclarat – nici Moscova, nici Kievul nu au declarat război țării vecine, nu au anunțat ONU că s-ar afla în stare de război reciproc, și ONU însăși a îndemnat să nu numim război evenimentele din Ucraina. Nu o vom face nici noi.
Noi nu putem ști exact cum se desfășoară operațiunea militară specială a Rusei în Ucraina – putem judeca doar din rapoartele ambelor părți, reieșind din faptul că ambele părți ceva ascund, ceva distorsionează, ceva exagerează. Totuși, putem urmări anumite tendințe.
Primul stadiu. «Și unde-s florile?»
Nu este clar cine, cum și de ce le--a insuflat comandantului suprem rus, ministrului apărării și membrilor Statului major, că poporul ucrainean așteaptă armata rusă ca pe o eliberatoare, dar anume acest mesaj a stat la baza întregii campanii. Reieșind din faptul, că pe 24 februarie aeroporturile din regiunile sudice ale Rusiei au fost închise pînă la 4 martie, conducerea militară și politică a țării credea că în decursul acestor 7-8 zile operațiunea va fi finalizată.
Se presupunea, că din primele ore, cu lovituri de înaltă precizie, instalațiile de infrastructură militară vor fi distruse, apoi trupele ruse vor intra pe teritoriul Ucrainei, de dorit fără o singură împușcătură, acolo oamenii le vor ieși în cale cu flori , pîine și sare, așa cum a fost în Crimeea. Militarilor ruși li s-a ordonat să acționeze uman și precaut, să protejeze maxim viețile populației civile, dar și a militarilor ucraineni. Reportajele televizate din primele zile ale operației speciale arătau cum ostașii ucraineni, care s-au predat, sunt hrăniți, tratați, cu ei se vorbește frumos și, - culmea naivității! – ei semnează că nu vor mai participa la acțiuni militare, după care pot pleca «acasă, la familii».
Dar străduințele corespondenților militari de a găsi imagini televizate în care locuitorii satelor și orașelor ucrainene ies în calea eliberatorilor cu flori, nu au avut succes. Nimeni nu venea cu flori. Chiar și în localitățile în care trupele ruse nu se confruntau cu rezistența armată, locuitorii îi priveau cu răceală. Unii se ciondăneau cu militarii, numindu-i agresori și ocupanți, ceea ce desigur nu le sporea spiritul de luptă.
În primele zile, instrucțiunile «încercați să păstrați viețile militarilor ucraineni» s-au soldat cu pierderi importante pentru efectivul militarilor ruși – au fost nevoiți să recunoască asta chiar și experții și observatorii ruși.
Dar comandamentul rus miza în continuare pe umanism, și pe perioada primelor negocieri au fost stopate total acțiunile armate. Negocierile nu s-au soldat cu nimic, iar încetarea focului a oferit armatei ucrainene un respiro pentru a se redisloca, a-și mobiliza rezervele și a-și îmbunătăți pozițiile.
Asta a fost ultima picătură, care a destrămat definitiv iluziile și a impus necesitatea evidentă de a schimba strategia trupelor rusești.
Continuarea articolului citiți pe noi.md.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1502
- Populația:
- 905 locuitori
Rezina este un sat din cadrul comunei Mănoilești, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Ungheni și la 112 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 905 oameni. Satul Rezina a fost menționat documentar în anul 1502.
Comentarii
(0)