|
CNSP: Otrăvirile cu ciuperci iau amploare
În ultima perioadă otrăvirile cu ciuperci iau amploare. Potrivit Centrul Naţional de Sănătate Publică, în ultimele trei luni ca urmare a consumului bucatelor preparate din ciuperci, peste 50 de persoane au suferit intoxicaţii.
Specialiştii atenţionează populaţia să nu procure ciuperci din locuri neautorizate, iar în cazul în care atestă simptome să se adreseze de urgenţă la medic, pe motiv că ciupercile sunt deseori cauza unor otrăviri foarte grave, uneori letale, transmite IPN.
Cele peste 50 de persoane intoxicate sunt din municipiile Chişinău şi Bălţi, din raioanele Soroca, Hînceşti şi Ialoveni. Aproape jumătate dintre acestea sunt copii. Specialiştii afirmă că acest fapt este îngrijorător, deoarece ei sunt mai vulnerabili din cauza particularităţilor de vârstă, a alimentaţiei, a igienei personale şi sunt expuşi unui risc sporit de îmbolnăvire.
CNSP atenţionează şi îndeamnă populaţia să apeleze de urgenţă ambulanţa în cazul în care observă simptome precum greaţă, vomă, diaree, transpiraţie excesivă etc. Simptomele intoxicaţiei apar brusc la doar câteva ore după consumul ciupercilor. Există unele ciuperci care devin toxice consumate în combinaţie cu alcool.
Pentru a preveni cazurile de intoxicaţii cu ciuperci, în special formele grave, este necesar să se evite procurarea ciupercilor de pe marginea drumului de la persoane necunoscute sau din locuri neautorizate. La fel, nu se recomandă culegerea acestora din parcurile orăşeneşti, din vecinătatea drumurilor şi căilor ferate sau de la gunoişti.
Potrivit specialiştilor, înainte de consum, ciupercile trebuie alese minunţios şi spălate de mai multe ori sub un get de apă curgătoare.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1899
- Populația:
- 841 locuitori
Obreja Nouă este un sat din cadrul comunei Obreja Veche, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 841 de oameni. Satul Obreja Nouă a fost menționat documentar în anul 1899.
Comentarii
(0)