Mergi spre compartimentul: Muzica
28 februarie 2016, 11:30 Muzica views 10554
Cîntăreţul Mihai Ciobanu şi-a lansat cel de-al unsprezecelea CD
28 februarie 2016, 11:30 Muzica views 10554

Cîntăreţul Mihai Ciobanu şi-a lansat cel de-al unsprezecelea CD

La Chişinău a avut loc lansarea CD-ului „Cîntece cu doruri multe" al interpretului de muzică populară Mihai Ciobanu, Artist al Poporului, deţinător al Ordinului Republicii, informează MOLDPRES.

CD-ul, al unsprezecelea la număr lansat de Mihai Ciobanu, conține 19 cîntece populare înregistrate cu Orchestra municipală de muzică populară a fraților Vasile şi Vitalie Advahov. Muzica pentru 11 din cele 19 melodii este semnată chiar de Mihai Ciobanu, iar pentru opt dintre melodii artistul a semnat și versurile.

Solicitat de MOLDPRES, Mihai Ciobanu a menţionat că pe acest album sînt cîntece care au adunat dor de public. „Este al treilea album înregistrat cu orchestra fraţilor Advahov, cu care colaborez de mai mulţi ani. Cu această formaţie a cîntat şi feciorul meu, violonistul Mihai Ciobanu, care în prezent activează într-o orchestră din Canada", a precizat cunoscutul interpret.

Poetul Vasile Romanciuc, care colaborează ani la rînd cu Mihai Ciobanu, a subliniat că îl preţuieşte mult pe artist pentru talentul său îmbelşugat. „Talentul, însă, nu-i de ajuns – trebuie să munceşti mult ca să răzbaţi cu cîntecul tău la sufletul omului. Nu poţi fi rege în scenă, dacă nu munceşti ca un sclav zi de zi. Mihai Ciobanu ştie să muncească şi să-şi aleagă textele pentru melodiile sale. Cîntecele lui sînt de durată, fiindcă sînt cu doruri multe", a constatat Vasile Romanciuc.

Cîntăreaţa de muzică populară şi uşoară Zinaida Julea a afirmat că Mihai Ciobanu ştie a plămădi fiecare piesă într-un mod deosebit, astfel încît ca aceasta să ajungă la inimile ascultătorilor, iar dirijorul Gheorghe Şevcişin a spus că pentru el este o plăcere să colaboreze cu acest interpret, pentru care a făcut aranjamentul muzical la zeci de cîntece ale sale.

Pe parcursul manifestării, Mihai Ciobanu a susţinut un recital muzical, fiind acompaniat de Orchestra fraţilor Advahov.

Mihai Ciobanu s-a născut la 20 februarie 1953 în satul Bujor, raionul Hînceşti. În 1978 a absolvit Colegiul de muzică „Ştefan Neaga", iar în 1985 – Institutul de Arte „Gavriil Musicescu" (actualmente – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice) din Chişinău. De-a lungul carierei sale, a înregistrat peste 300 de piese, una dintre cele mai cunoscute fiind „Casa părintească nu se vinde", pe versurile poetului Grigore Vieru. A fost solist al orchestrelor de muzică „Mioriţa", „Veselia", „Mugurel" şi „Folclor", iar în prezent – al orchestrei fraţilor Advahov. Mihai Ciobanu a fost distins cu medalia „Meritul Civic", ordinul „Gloria Muncii" şi cu „Ordinul Republicii". În anul 2010 i s-a conferit titlul onorific „Artist al Poporului".

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

interpret , lansare , muzica , album nou

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1490
Populația:
221 locuitori

Cuzmenii Vechi este un sat din cadrul comunei Pruteni, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Fălești și la 139 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 221 de oameni. Satul Cuzmenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1490.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.