|
Ambasadorul Rusiei, după discuția la MAEIE: Am abordat relațiile bilaterale
Ambasadorul Federației Ruse declară că a discutat cu cei din conducerea Ministerului de Externe despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, dar și despre situația din Ucraina. Diplomatul s-a prezentat astăzi la MAEIE, după bombardamentele de ieri din Ucraina, care au lăsat Moldova în beznă, transmite unimedia.
„Am avut o discuție cu cei din conducerea Ministerului de Externe. Am discutat chestiuni privind relațiile bilaterale, cît și despre ceea ce se întîmplă în Ucraina.
Noi le-am amintit despre geneza acestei situații, despre lovitura de stat din 2014, consecințele acesteia și genocidul față de locuitorii din Donbas, desfășurat timp de 8 ani.
Le-am amintiti și depsre faptul că acrodul de la Minsk a intrat în blocaj, chiar dacă țările occidentale erau garante în cadrul acestuia. Am vorbit despre trigger-ul acestei situații, inclusiv negocierile Rusiei de acum mai bine de un an, cu SUA și țările membre NATO, privind garanțiile de securitate și de oprire a extinderii blocului militar în Ucraina.
Sper că sîntem auziți, deși, cîmpul informațional este acum foarte mult afectat de știri semi-adevărate. După cum cunoașteți, jurnalistul care a relatat despre rachetele din Polonia a fost demis, pentru că occidentului nu i-a priit o astfel de abordare”, a declarat Oleg Vasnețov, la ieșirea din minister.
Reamentim că Moldova a rămas ieri pe întuneric, în totalitate, după bombardamente masive în Ucraina. Traficul în capitală a fost paralizat, troleibuzele s-au oprit, la fel și semafoarele, iar poliția a venit cu mai multe recomandări privind securitatea personală. În decurs de o oră de la avarie, curentul a fost restabilit în unele zone.
Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat de urgență la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, după deconectările masive de lumină.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1455
- Populația:
- 2240 locuitori
Delacău este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Delacău este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Anenii Noi și la 45 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2240 de oameni. Satul Delacău a fost menționat documentar în anul 1455.
Comentarii
(0)