25 octombrie 2022, 11:00 Realitatea moldovenească views 2057
Fără iluminat stradal și lifturi în anumite ore. Măsurile propuse de CSE (DOC)
25 octombrie 2022, 11:00 Realitatea moldovenească views 2057

Fără iluminat stradal și lifturi în anumite ore. Măsurile propuse de CSE (DOC)

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a supus consultărilor publice proiectul Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale în vederea reducerii consumului de resurse energetice și evitării întreruperilor de energie electrică pe perioada situației de alertă pe piața energiei electrice din Republica Moldova.

Potrivit documentului, se propune deconectarea iluminatului stradal în anumite ore, funcționarea scărilor rulante într-o perioadă anumită, dar și folosirea lifturilor în unele intervale de timp, transmite tv8.md.

Una din măsurile propuse de MIDR, pentru eficientizarea consumului de energie, presupune ca administratorii blocurilor locative și ai altor clădiri cu ascensoare să plaseze la locul de chemare a acestora, anunțul prevăzut în anexa la prezenta dispoziție.

Se mai propune ca administratorii clădirilor publice și comerciale să asigure, inclusiv prin afișarea instrucțiunilor și materialelor informative:

- funcționarea instalațiilor de încălzire în regim minim sau la o temperatură corespunzătoare valorilor prevăzute de NCM_14.01.02-2016 Performanța energetică a clădirilor, dar nu mai mult de 19° C;

reducerea iluminatului interior a clădirilor cu cel puțin 30%, acolo unde este posibil și deconectarea acestuia de îndată ce încăperile sînt neocupate;

- deconectarea havuzurilor, vitrinelor, iluminatului decorativ, arhitectural și publicitar, cu excepția iluminatului firmei (în sensul Legii 62/2022) entităților cu regim de activitate 24/24 de ore;

- suspendarea funcționării scărilor rulante/escalatoarelor între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00;

Întreprinderile cu proces de producere energofag (cuptoare electrice, aparate de sudură cu arc electric, instalații de topire electrică) ar trebui să-și organizeze programul de lucru astfel încît procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice, să fie executate în afara orelor 07:00-11:00 și 18:00-23:00.

Administratorii întreprinderilor de alimentare cu apă și canalizare ar putea regla regimul de funcționare a pompelor bazinelor de acumulare, astfel încît să fie redus la minim consumul de energie electrică între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, utilizînd la maxim potențialul bazinelor de acumulare.

Se mai propune ca autoritățile publice centrale și locale să evalueze posibilitățile și să ia măsurile relevante pentru reducerea consumului de energie electrică, în special în orele de vîrf (07:00-11:00 și 18:00-23:00), dar care să nu afecteze siguranța și sănătatea cetățenilor sau funcționarea serviciilor esențiale.

Totodată, se recomandă întreruperea iluminatului stradal pe timp de zi (nu mai tîrziu de 30 de minute după răsăritul soarelui și nu mai devreme de 30 de minute înainte de apusul soarelui).

Iar în anexă, se indică că în contextul riscului întreruperilor energiei electrice în orele consumului de vîrf, nu se recomandă folosirea liftului în intervalele 07:00-11:00 și 18:00-23:00 pentru evitarea blocării în mers a acestuia.

Propunerile de îmbunătățire a proiectului pot fi prezentate la adresa: dpe@midr.gov.md pînă pe 25 octombrie, ora 10:00.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX
Populația:
90 locuitori

Alexandrovca este un sat din cadrul comunei Crasnîi Octeabri din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Camenca și la 175 km de Chișinău. Populaţia satului Alexandrovca alcătuia 90 de oameni în anul 2012. Satul Alexandrovca a fost întemeiat la mijlocul secolului XIX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.