|
Vladimir Ţurcan este noul președinte al Curții Constituționale
Potrivit legislației naționale, preşedintele Curţii se alege prin vot secret, pentru un termen de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor.
Judecătorii Curţii Constituţionale l-au ales în calitate de preşedinte al Curţii pe judecătorul Vladimir Ţurcan. Potrivit legii, preşedintele Curţii se alege prin vot secret, pentru un termen de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor. În calitate de judecător care va exercita funcţiile preşedintelui în absenţa acestuia a fost aleasă judecătorul Liuba Şova.
Vineri, 16 august, noii judecători ai Curţii au depus jurământul în faţa Parlamentului, a preşedintelui Republicii Moldova şi a Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit Legii cu privire la Curtea Constituţională, judecătorii depun următorul jurământ: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale, să apăr orânduirea constituţională a Republicii Moldova, să mă supun în exercitarea funcţiei numai şi numai Constituţiei".
Noii judecători ai Curții Constituționale sunt: Vladimir Țurcan și Domnica Manole (numiți de Parlament), Eduard Ababei și Serghei (numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii), Liuba Şova şi Nicolae Roşca ( numiţi de Guvern).
Curtea Constituţională este compusă din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
- Tolstoi despre viața în oraș
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1911
- Populația:
- 269 locuitori
Elizavetovca este un sat din cadrul comunei Zagarancea, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Ungheni și la 114 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 269 de oameni. Satul Elizavetovca a fost menționat documentar în anul 1911.
Comentarii
(0)