20 decembrie 2018, 11:50 Realitatea moldovenească views 9269
Unirea preelectorală
20 decembrie 2018, 11:50 Realitatea moldovenească views 9269

Unirea preelectorală

13 partide unioniste din Moldova își caută locul sub soarele preelectoral, în încercarea de a se uni sau alia cu blocul electoral ACUM, creat duminica trecută.

Aproape nimeni nu dorește să meargă în electorală de unul singur: datele de start ale fiecăruia diferă de acelea, care existau acum patru ani. Deși despre "mobilizarea generală a euro-unioniștilor" de dragul salvării ideii de Unire nimeni nici nu pomenește.

PL dorește să acceadă în ACUM, dar cine-l primeşte?

Patru cicluri electorale Partidul Liberal a evoluat solo pe flancul unionist: 13,13% (15 mandate) la parlamentarele din 5 aprilie, 2009; 14,68% (15 mandate) la alegerile anticipate din 29 iulie, 2009; 9,96% (12 mandate) la anticipatele din anul 2010 și 9,67% și 13 mandate de deputaţi la alegerile din anul 2014.

Patru cicluri electorale Mihai Ghimpu nici n-a vrut să audă de blocuri și simbioze electorale. "Noi nu-i vrem pe alții. Noi avem echipă, avem oameni, putem participa singuri cu lista noastră, pentru ca în Parlament să treacă oamenii în care am încredere totală", spunea el la finele anului 2013. Dar astăzi Partidul Liberal însuși, cu 1,5% de încredere a electoratului, își dorește să facă parte dintr-un bloc. Duminica trecută, la 16 decembrie, Consiliul republican al formațiunii a decis că PL va participa la alegerile parlamentare din 24 februarie, 2019 în componența blocului electoral ACUM, creat în aceeași zi, după ce președinții partidelor Platforma DA și PAS, Andrei Năstase și Maia Sandu, au semnat respectivul acord.

Cu o săptămînă înainte de acest eveniment vicepreședintele PL Valeriu Munteanu a părăsit formațiunea. Versiunea oficială a plecării sale a fost faptul că PL nu dorește să intre în blocul unic de opoziție ACUM, iar Valeriu Munteanu nu vrea să participe la dispersarea forțelor de opoziție și la dezamăgirea electoratului.

De fapt, Mihai Ghimpu nu-și dorește, desigur, să facă parte dintr-un bloc (se teme de uitarea politică, în caz că partidul său nu va trece în Parlament), dar cum i-i obiceiul, pune condiții chiar fiind pe post de solicitant. Reieșind din Declarația postată pe pagina Partidului Liberal de pe Facebook, PL va participa la alegerile parlamentare din 24 februarie în componența blocului ACUM "în baza compromisului, la care s-a ajuns în cadrul negocierilor cu partidele "Acțiune și Solidaritate" și Platforma DA". "Compromisul" liberalilor constă din cinci puncte. Astfel, PL insistă pe elaborarea unui plan comun de acțiuni, își dorește statutul de observator în Comisia de meritocrație (unul dintre filtrele de selectare a candidaților în deputați din partea blocului ACUM) și cere participarea sa și în lista electorală comună, și în circumscripțiile uninominale.

Desigur, blocul ACUM se confruntă cu anumite probleme la selectarea unor candidați cunoscuți, în special pentru circumscripțiile uninominale. Candidaturile Maiei Sandu, a lui Andrei Năstase și al lui Alexandru Slusari nu pot acoperi toate circumscripțiile. Dar aceasta nu înseamnă că Partidul Liberal este așteptat cu brațele deschise în blocul ACUM.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

alegeri , unire

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
0 locuitori

Stălinești este un sat din raionul Ocnița, în componența comunei Corestăuți. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 satul Stălineşti este complet depopulat. Satul Stălinești a fost întemeiat la începutul secolului XX.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.