12 decembrie 2017, 16:03 Realitatea moldovenească views 4238
Pedepsele pentru șoferi vor fi înăsprite (Foto)
12 decembrie 2017, 16:03 Realitatea moldovenească views 4238

Pedepsele pentru șoferi vor fi înăsprite (Foto)

Șefii și reprezentanți ai organizațiilor internaționale care promovează și susțin politici și proiecte pentru siguranța rutieră s-au întîlnit la Londra pentru a discuta Obiectivele Globale de Dezvoltare Durabilă privind Siguranța Rutieră, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

La conferința organizată în sediul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare din capitala Marii Britanii, a participat și Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care împreună cu Lord Robertson of Port Ellen și Barry Sheerman, membru al Camerei Deputaților, președintele Global Network for Road Safety Legislators, au vorbit despre importanța implicării legislatorilor pentru sporirea Siguranței Rutiere la nivel global.

"În ultimii ani, în Moldova, numărul accidentelor rutiere este în scădere. Cu toate acestea, cifra este încă mare pentru țara noastră. Una dintre cauzele principale este depășirea limitei de viteză în condiții de vreme nefavorabilă, vizibilitate redusă, trafic aglomerat. Șoferii trebuie să treacă printr-un accident rutier, ca să conștientizeze riscurile atunci cînd apasă acceleratorul, depășind limita de viteză. De aceea ne-am propus să implementăm un proiect de instruire, prin care conducătorii auto să treacă printr-o asemenea experiență în mediul virtual", a declarat șeful legislativului, ambasador al Siguranței Rutiere în Republica Moldova.

În prezentarea pe care a făcut-o, speakerul s-a referit și la traficul pietonal. Sute de oameni mor anual din cauza traversării neregulamentare a străzii sau chiar pe trecerile de pietoni. Pentru a reduce statistica, Andrian Candu a declarat că vor fi înăsprite pedepsele pentru șoferii care nu vor acorda prioritate pietonilor la trecere, dar și că va promova în continuare lecțiile privind regulile de circulație rutieră în școli, susținute de Inspectoratul Național de Patrulare și Automobil Club din Moldova.

Președintele Parlamentului a vorbit și despre drumurile naționale din Republica Moldova care, în mare parte, au un grad cu risc sporit, potrivit unui studiu realizat anterior în cadrul proiectului SENSOR. În context, speakerul le-a mulțumit reprezentanților BERD pentru finanțarea proiectelor de modernizare a infrastructurii drumurilor din țara noastră ceea ce va contribui la creșterea siguranței traficului.

Andrian Candu a acceptat să devină ambasador al Siguranței Rutiere la începutul acestui an, la propunerea directorului "Eastern Alliance for Safe and Sustainable Transport", Emma MacLennan.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

Andrian Candu , soferi

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1571 locuitori

Mărcăuţi este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte 2 localităţi: Mărcăuţi şi Mărcăuţii Noi. Localitatea este situată la o distanţă de 24 km de oraşul Briceni şi 220 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1571 oameni. Prima atestare documentară a localităţii datează din aprilie 1620, cînd acesta este trecut într-un act al cancelariei domneşti ca satul Marcovăţ din ţinutul Hotin.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.