|
Asistenţă pentru femeile care aşteaptă un copil neplanificat
Toate tinerele, inclusiv minorele, care se află într-o situaţie dificilă, au o sarcină nedorită, ascunsă de părinţi, rude, neavînd sprijin şi suport din partea celor apropiaţi, se pot adresa autorităţilor municipale pentru a beneficia de anumite servicii. În contextul cazului în care un nou-născut a fost găsit într-un tomberon, abandonat de mama sa, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului vine cu mai multe informaţii.
Astfel, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Direcţiei menţionează că femeile aflate în dificultate se pot adresa la direcţia de sector sau raională, în funcţie de reşedinţă, pentru ca, de comun acord, să fie elaborat un plan de asistenţă şi, în dependenţă de necesităţile individuale, urmează a fi oferite şi alte servicii. Printre acestea se numără consilierea psihologică şi medierea relaţiilor cu părinţii, rudele, în vederea reintegrării familiale şi sociale.
Totodată, persoanele respective pot beneficia de plasament în centrul maternal în timpul sarcinii şi/sau după naştere împreună cu copilul. În centrul maternal, orice femeie va găsi un adăpost temporar, vei primi asistenţă medicală, juridică, socială, psihologică, alimentaţie gratuită pentru ea şi copil, îmbrăcăminte şi scutece pentru copil.
Mai mult, angajaţii centrului te vor ajuta să-ţi dezvolţi abilităţile parentale, să înveţi să-ţi îngrijeşti propriul copil, vor contribui la restabilirea legăturilor tale cu familia, cu tatăl copilului, concomitent poţi frecventa careva cursuri de specializare pentru a căpăta o profesie, te vor ajuta să-ţi găseşti un serviciu şi un loc de trai după ieşirea din serviciu. Mamele cu copii se pot afla în serviciu maternal pentru o durată determinată de 3 luni, iar în cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit pînă la 12 luni.
După ieşirea din serviciu, cînd tînăra mamă va avea un loc de muncă, copilul poate frecventa grupa creşă, unde sînt admişi copiii de la 4 luni pînă la 2,5 ani.
În dependenţă de necesităţile individuale a fiecărei beneficiare, de complexitatea problemei, autoritatea tutelară va interveni şi va asigura asistenţă multilaterală, implicînd şi partenerii neguvernamentali în scopul de a preveni separarea copilului de familie şi cazurile tragice.
Persoanele interesate se pot adresa la Direcţia generală, care se află pe strada Alexandru Vlahuţă, 3, sau la numărul de telefon 022 242702, e-mail: dmpdcchisinau@mail.ru.
Totodată, persoanele pot apela la:
Direcţia din sectorul Botanica: strada Teilor, 10 tel.: 022 763586, e-mail: directia.botanica@mail.ru;
Direcţia sectorului Buiucani: strada M. Viteazu, 2, tel.: 022295027, e-mail: dpdcbuiucani@yahoo.com;
Direcţia sectorului Centru: strada Bulgara, 43, tel.: 022546515; e-mail: dpdccentru@gmail.com;
Direcţia sectorului Ciocana: strada Mircea cel Bătrîn, 16, tel.: 022 331935; e-mail: dpdcciocana@gmail.com;
Direcţia sectorului Rîşcani: strada S. Lazo, 27/1, tel.: 022293467. e-mail: dpdcriscani@gmail.com.
Stirilocale.md amintește că, recent, o fetiţă nou-născută a fost găsită de un bărbat într-un tomberon de gunoi, din strada Paris a sectorului Buiucani.
Copila a fost aruncată de vie, era plin de sînge și avea încă legat cordonul ombilical de placentă. Bărbatul care l-a găsit a alertat poliția și vecinii, care au încercat să-i acorde ajutor micuțului.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1606
- Populația:
- 1 locuitor
Cuconeştii Vechi este un sat din cadrul comunei Cuconeştii Noi, raionul Edineţ. Satul se află la o distanță de 30 km de oraşul Edineţ, 38 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi 230 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului este reprezentată de o singură persoană. Prima menţionare documentară a satului Cuconeşti datează din anii 1606-1607.
Comentarii
(0)