03 noiembrie 2015, 16:43 Realitatea moldovenească views 5139
Centrul de Apel oferă toată informația despre activitatea vamală moldovenească
03 noiembrie 2015, 16:43 Realitatea moldovenească views 5139

Centrul de Apel oferă toată informația despre activitatea vamală moldovenească

Acum, toată informația privind activitatea vamală moldovenească poate fi obținută în timp util cu efort minim și siguranță maximă în calitatea răspunsurilor primite.

Agenții economici și persoanele fizice nu mai sunt puși în situația de a căuta informația în surse nesigure, cu riscul de a fi duși în eroare prin dezinformare.

Numărul persoanelor care solicită informații privind regulile de traversare a frontierei este în continuă creștere. Astfel, doar pe parcursul lunii octombrie, în adresa Centrului Unic de Apel au fost înregistrate peste 550 întrebări, atît din partea mediului de afaceri, cît și din partea persoanelor fizice.

Urmare a examinării solicitărilor parvenite, cele mai frecvente dintre ele vizează modul de traversare a frontierei de stat de către persoanele fizice cu produse alimentare și medicamente (limita admisibilă, actele normative), introducerea şi scoaterea mijloacelor băneşti; vămuirea unităţilor de transport și modul de îmatriculare a acestora, prelungirea, costul şi locul de achitare a vinietei etc.

Recepţionarea apelurilor la linia de informare se efectuează în zilele de lucru, între orele 08.00-17.00, de către operator. În afara programului, toți solicitanții pot înregistra mesajul prin intermediul robotului, iar în cel mai scurt timp ei vor fi contactați pentru a li se oferi un răspuns.

Pentru a obține consultații sau a sesiza despre orice fraudă vamală, apelați numărul Centrului Unic de Apel: (+373 22) 574 111.

Notă: În scopul creării unui dialog constructiv și răspunderea la solicitările și întrebările persoanelor fizice și juridice în regim operativ și optim, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a creat în august 2013, Centru de Apel - Call Center.

Centrului Unic de Apel (Call Center), care este dotat cu două linii: 1) linia anticorupţie - unde pot fi semnalate cazuri de fraudă sau de corupţie şi 2) linia de informare - prin care pot fi solicitate informaţii despre regulile vamale.

Cuvinte cheie:

informatia , vama , centru de apel

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1559
Populația:
190 locuitori

Bisericani este un sat din cadrul comunei Cuhneşti, raionul Glodeni. Localitatea se află pe malul stîng al Prutului, la 25 km de oraşul Glodeni şi la 160 km de Chișinău. Satul Bisericani a fost menționat documentar în anul 1559. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 190 de oameni.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.