|
Marea Britanie înăsprește regulile privind acordarea vizelor
Guvernul britanic a anunţat marţi noi reguli privind vizele pentru studenţi, inclusiv o limitare strictă a reîntregirii familiei, pentru a reduce imigraţia, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Marea Britanie a înregistrat o imigraţie netă record de o jumătate de milion de persoane între iunie 2021 şi iunie 2022, conform statisticilor oficiale publicate în noiembrie. Noi cifre urmează să fie publicate în această săptămînă şi sînt aşteptate cu nerăbdare, deoarece guvernele conservatoare au promis după Brexit să reducă imigraţia, fără succes.
În timp ce universităţile britanice de prestigiu atrag mulţi străini, adesea la preţuri foarte mari, noile restricţii privind vizele pentru studenţi „vor reduce semnificativ migraţia netă prin limitarea posibilităţii ca studenţii străini să aducă membri ai familiei”, a transmis guvernul într-un comunicat. Aceste măsuri, care vor intra în vigoare în ianuarie, îi privesc pe toţi studenţii „cu excepţia cercetătorilor postuniversitari”.
În plus, studenţii străini nu vor mai putea trece de la viza de student la viza de muncă pînă cînd nu îşi vor finaliza studiile. Guvernul promite să acţioneze împotriva „agenţilor lipsiţi de scrupule” care folosesc vizele de student ca rută de migraţie. În 2022, aproximativ 136.000 de vize au fost eliberate persoanelor aflate în grija unor studenţi străini, în creştere de la 16.000 în 2019, conform cifrelor guvernamentale. „Am asistat la o creştere fără precedent a numărului de persoane dependente de studenţi care sosesc în ţară cu vize. Este timpul să limităm acest drum”, a declarat ministrul de interne de dreapta, Suella Braverman, citată în comunicat, transmite digi24.ro
Ministrul a considerat că noile măsuri reprezintă un „echilibru corect” şi ar permite „pe termen mediu” revenirea migraţiei nete la nivelurile de dinainte de COVID. Problema controlului imigraţiei a dominat dezbaterile din timpul campaniei care a dus la ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Dar guvernul conservator nu a reuşit de atunci să reducă numărul imigraţiei legale şi ilegale, în ciuda promisiunii de a recîştiga controlul asupra frontierelor.
În 2022, peste 45.000 de migranţi, un record, au traversat Canalul Mînecii ilegal pentru a ajunge în Regatul Unit. „Oprirea bărcilor” este una dintre cele cinci priorităţi ale premierului Rishi Sunak. În acelaşi timp, Regatul Unit s-a confruntat, de la Brexit, cu un deficit de forţă de muncă în mai multe sectoare, inclusiv în agricultură şi sănătate, creînd tensiuni regulate în cadrul guvernului cu privire la controlul imigraţiei.
Reamintim că condițiile de eliberare a vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova pot fi găsite pe VIZA.md.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1978
- Populația:
- 1200 locuitori
Maiac este un oraș din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Grigoriopol și la 72 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2010, populaţia localității constituia 1200 de oameni. Localitatea Maiac a fost înregistrată oficial în anul 1978.
Comentarii
(0)