Mergi spre compartimentul: Natura şi turismul
17 februarie 2016, 14:18 Turismul în Moldova views 6805
A fost elaborat Ghidul turistic al Regiunii de Dezvoltare Sud
17 februarie 2016, 14:18 Turismul în Moldova views 6805

A fost elaborat Ghidul turistic al Regiunii de Dezvoltare Sud

Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) a elaborat recent un Ghid turistic pentru această zonă a R. Moldova. Ghidul face parte din Strategia de Dezvoltare a Regiunii Sud 2016-2020.

Potrivit autorilor, Ghidul turistic al Regiunii de Sud are menirea să promoveze patrimoniul natural, cultural şi arhitectural din Stepa Bugeacului. Publicaţia include informaţii despre evenimente şi locuri relevante de pe teritoriul celor opt raioane din sudul ţării, unele dintre care au fost străbătute de zidurile Valului lui Traian.

Lucrarea cuprinde imagini şi informaţii despre Vinăria Purcari, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni, Rezervaţia ştiinţifică „Prutul de Jos", Portul internaţional liber Giurgiuleşti, staţiunea „Nufărul alb", mănăstiri, muzee etc.

Totodată, specialiştii ADR Sud au inclus în ghid cele mai vestite festivaluri regionale, precum şi date biografice ale unor personalităţi notorii născute în sud – Alexei Mateevici, Nicolae Sulac, Maria Bieşu ş.a.

Ghidul este structurat tematic şi geografic, fiind însoţit de o hartă turistică a Regiunii de Dezvoltare Sud. „Ne propunem să atragem cît mai mulţi turişti în zonă, dezvoltînd astfel infrastructura social-economică a regiunii", au afirmat specialiştii ADR Sud care au întocmit lucrarea.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

turism , Moldova , sud

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1909
Populația:
55 locuitori

Rădulenii Noi este un sat din cadrul comunei Alexeevca, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Florești și la 137 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 55 de oameni. Satul Rădulenii Noi a fost întemeiat în anul 1909.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.