A descifrat unul dintre cele mai mari mistere ale antichităţii!
Foto: jurnalul.ro |
Stephanie Dalley, de la Universitatea Oxford din Marea Britanie, a descifrat unul dintre cele mai mari mistere ale antichităţii, scrie The Guardian. Este vorba despre Grădinile suspendate din Babilon, una dintre cele 7 minuni ale lumii, despre care se presupune că au fost construite la începutul secolului al VII-lea i.Hr. Potrivit cercetătoarei britanice, Grădinile suspendate au fost create la Ninive, la 480 de kilometri de Babilon.
După 18 de ani de studiu, Stephanie a ajuns la concluzia că Grădinile suspendate au fost construite de realizate asirieni în nordul Mesopotamiei, actualul Irak, şi nicidecum de babilonieni, în sud.
Dalley a găsit dovezi că această minune a lumii antice a fost construită de regele asirian Sanherib, mai degrabă decît regele babilonian, Nabucodonosor.
Dovezile prezentate de Dalley au fost găsite în descifrarea unor scrieri cuneiforme babiloniene şi asiriene şi a reinterpretarii unor texte greceşti şi romane. Acestea au inclus o inscripţie asiriană din secolul al VII-lea i.Hr., care a fost tradusă greşit în anii '20.
Cercetătoarea a fost uluită în momentul în care a găsit propria descriere a lui Sanherib a acestei minuni antice, ca fiind "un palat de neegalat şi o minune pentru toate popoarele".
"Cele şapte minuni ale lumii antice apar în textele clasice scrise cu secole mai tîrziu după ce Gradinile suspendate au fost create, dar Titus Flavius Iosephus, istoric din secolul I d.Hr, a fost singurul care a amintit că Nabucodonosor a fost creatorul acestora", a declarat Dalley.
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
- Agricultura organică
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1817
- Populația:
- 859 locuitori
Frumuşica este un sat din cadrul comunei Chioselia Mare, raionul Cahul. Localitatea Frumușica este situată la distanța de 50 km de orașul Cahul și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 859 de oameni. Localitatea Frumușica a fost menţionată documentar în anul 1817.
Comentarii
(0)