|
Două localități din raionul Leova vor beneficia de apă potabilă
Circa 3800 de locuitori din satele Filipeni și Romanovca, raionul Leova, vor fi asigurați cu apă potabilă pînă la începutul anului 2017.
În context, Vasile Bîtca, ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, şi Artur Michalski, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Poloniei în R. Moldova, au efectuat ieri o vizită de documentare pe teren, pentru a lua cunoştinţă de derularea lucrărilor în cadrul proiectului, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MDRC.
„Construcția apeductului magistral Leova - Filipeni - Romanovca este un proiect de dezvoltare regională, ce are ca scop construcția a circa 9 kilometri de rețea de apeduct, a rezervoarelor de apă în localitățile Filipeni și Romanovca și a drumului de acces la aceste rezervoare. Obiectivul este de a asigura cu apă potabilă cetățenii din localitățile nominalizate și a îmbunătăți calitatea apei consumate", a subliniat Vasile Bîtca.
Ministrul a precizat că valoarea proiectului constituie circa 6 mln de lei şi el este finanţat din două surse - Fondul Național de Dezvoltare Regională și Ambasada Poloniei. "În continuare, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) va fi construită magistrala Leova - Iargara și vom putea conecta consumatorul final la apă potabilă. Îmi exprim recunoștința față de partenerii străini care investesc în regiunile țării noastre pentru a îmbunătăți nivelul de trai al concetățenilor noștri și care au încredere că banii vor fi valorificați", a accentuat Vasile Bîtca.
La rîndul său, Artur Michalski a precizat că Republica Moldova și Polonia au semnat un Memorandum de colaborare în domeniul dezvoltării regionale în anul 2010 și de atunci au fost realizate cu succes mai multe proiecte de dezvoltare locală. De asemenea, Ambasadorul a menţionat că în proiectul de construcție a apeductului Filipeni - Romanovca partea poloneză participă cu o susținere financiară de circa 1,8 mln de lei, bani oferiți sub formă de grant, pentru construcția rezervoarelor de apă și a infrastructurii aferente acestora, inclusiv a căilor de acces către rezervoare.
Proiectul a fost inițiat în anul 2014 şi pînă în prezent au fost efectuate lucrări de construcție a rețelelor magistrale, a rezervoarelor în localități, iar în următoarea perioadă urmează să fie desfășurate lucrări de amenajare a teritoriului.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Польза горячей воды
- Медные дверные руики найдены в угле возрастом 300 миллионов лет
- Теория Дарвина верна? Или все же у нас есть создатель? (Видео)
- Создай свой собственный детокс-чай, выбирая ингредиенты по своему вкусу
- Оазис в голой степи. Как больше 20 лет живут экопоселенцы на Западе Казахстана? (+Фото)
- Эта трава входит в число выдающихся целительных трав!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1706
- Populația:
- 4496 locuitori
Sălcuţa este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Sălcuţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Căușeni și la 87 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4496 de oameni. Satul Sălcuţa a fost menționat documentar în anul 1706.
Comments
(0)