|
Posesorii de autovehicule din regiunea transnistreană vor fi admiși în traficul internațional
Posesorii de autovehicule din regiunea transnistreană vor primi plăcuțe neutre și vor fi admiși în traficul internațional începînd cu 1 septembrie 2018, potrivit unui proiect de lege care a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Documentul prevede că mijloacele de transport, inclusiv remorcile, motocicletele şi bicicletele cu motor auxiliar, vor putea obține plăci cu număr de înmatriculare neutru, pentru circulația în trafic internațional. Acestea vor fi eliberate de subdiviziunile Agenţiei Servicii Publice, la oficiile deschise în orașele Bender și Rîbnița, fără achitarea drepturilor de import şi fără prezentarea obligatorie a actelor vamale.
Vor putea fi înmatriculate mijloacele de transport aflate în proprietate pînă la data de 24 aprilie 2018 și care sînt, în prezent, înmatriculate în unităţile administrativ - teritoriale din stînga Nistrului sau municipiul Bender. Proprietarii vor prezenta documente confirmative care atestă domiciliul persoanei şi a dreptului de proprietate, însoţite de o declaraţie scrisă pe propria răspundere a solicitantului cu privire la veridicitatea informaţiilor.
Modificările legislative mai prevăd că mijloacele de transport înregistrate, în baza acestor prevederi, pot fi înstrăinate către persoanele cu domiciliu în localităţile din stînga Nistrului sau mun. Bender sau persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender fără achitarea drepturilor de import.
În cazul în care mijloacele de transport sunt înstrăinate persoanelor cu domiciliu în localitățile din dreapta Nistrului, înregistrarea noului proprietar se va efectua cu condiţia că mijlocul de transport nu este prohibit de a fi introdus pe teritoriul Republicii Moldova şi cu achitarea drepturilor de import.
Decizia privind participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană a fost semnată la 24 aprilie 2018 de către reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.
Tot astăzi, în Monitorul Oficial a fost publicat și decretul prezidențial pentru promulgarea prezentei legi.
Guvernul, în termen de o lună de la data publicării modificărilor în Monitorul Oficial, urmează să aprobe procedura de înmatriculare a mijloacelor de transport ce intră sub incidența prezentei legi.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Живые души деревьев
- Кто такие старообрядцы и как церковный раскол XVII века изменил Русь (Видео)
- Будни элефантерии: краткая история боевого применения слонов (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
- Интересная история переезда на землю Дмитрия и Марии (+Фото)
- Эффективная чистка закупоренных сосудов
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1506
- Populația:
- 1098 locuitori
Cerniţa este un sat şi comună din raionul Floreşti. Cerniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Florești și la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1098 de oameni. Satul Cernița a fost menționat documentar în anul 1506.
Comments
(0)