24 october 2021, 09:30 Contests, festivals, musical projects views 2035
„Pace și prietenie”. Picturi murale, în municipiul Strășeni
24 october 2021, 09:30 Contests, festivals, musical projects views 2035

„Pace și prietenie”. Picturi murale, în municipiul Strășeni

Trei picturi murale au fost inaugurate în municipiul Strășeni, în cadrul unui proiect de revitalizare urbană.

Elena Pereu, viceprimar al orașului, a specificat pentru IPN că două din aceste picturi murale se află în Parcul public „Ștefan cel Mare și Sfînt". Una se întitulează „Pace și prietenie", iar cealaltă – „Brâu moldovenesc". A treia pictură, cu denumirea „Oraș curat", a fost realizată în curtea Întreprinderii municipale Gospodăria comunală Strășeni. Încă o lucrare de acest fel urmează să apară în curând pe una din străzile orașului Strășeni, a adăugat viceprimarul.

Picturile au fost realizate de doi pictori din Republica Moldova, care au fost selectați în urma unui concurs, dar și de doi pictori din Polonia.

„Astfel de proiecte stimulează gândirea creativă și îmbunătățesc imaginea zonelor degradate. Prin astfel de picturi, revitalizăm spații și readucem la viață zonele care nu sunt într-atât de frumoase", a menționat Elena Pereu.

Proiectul-pilot „Revitalizare urbană prin picturi murale" a demarat la inițiativa Institutului Polonez din București, în parteneriat cu Rețeaua Națională de Revitalizare Urbană din Republica Moldova, cu suportul Solidarity Fund PL în Moldova. Potrivit Elenei Pereu, municipiul Strășeni este prima localitate din Republica Moldova, în care au fost realizate astfel de picturi murale.

Source: www.ipn.md

Keywords:

pictura , Străşeni

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
3841 locuitori

Cunicea este un sat şi comună din raionul Floreşti. Cunicea este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, aflat la distanța de 40 km de orașul Florești și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3841 de oameni. Satul Cunicea a fost menționat documentar în anul 1437.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.