|
Sute de persoane sînt așteptate la Summitul din 1 iunie
Sute de persoane sunt așteptate să vină împreună cu delegațiile oficiale la Summitul Comunității Politice Europene, care va întruni în jur de 50 de șefi de guverne și state ale Uniunii Europene.
La evenimentul care se va desfășura pe 1 iunie la Bulboaca, raionul Anenii Noi, este așteptat și un număr mare de jurnaliști internaționali. Recent a fost lansat site-ul oficial al summitului, unde pot fi accesate informații despre procesul organizatoric, inclusiv despre acreditarea presei, transmite IPN.
„Toate instituțiile statului, la toate nivelurile, înțeleg valoarea acestui eveniment. Succesul și mîndria noastră, a moldovenilor, în urma summitului depind de contribuția fiecăruia. Întreaga lume va avea ocazia să ne vadă așa cum sîntem, omenoși, deschiși la suflet și fideli principiilor în care credem. Cu alte cuvinte, sîntem liberi în gîndire, sîntem respectuoși unii cu alții și putem să ne organizăm cînd vine vorba de evenimente pe plan internațional”, a declarat purtătorul de cuvînt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o conferință de presă.
Urmează să fie organizat și un tur de presă, despre care autoritățile vor informa mai tîrziu. Pentru comoditatea cetățenilor, în săptămînile care urmează vor fi notificări legate de procesul organizatoric. Cu această ocazie a fost constituit Grupul Media pentru Știri de Securitate, care este coordonat de Ministerul Afacerilor Interne și care va difuza prompt toate informațiile despre securitatea summitului, astfel ca cetățenii să fie informați din timp.
„Facem un apel public să ne implicăm cu toții ca să arătăm că Republica Moldova este un stat democratic, un stat solid, dedicat integrării europene, că avem o țară frumoasă care reușește împreună cu partenerii săi”, a mai spus Daniel Vodă.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect de hotărîre prin care data de 1 iunie va fi declarată zi liberă, iar 2 iunie – zi liberă pentru sectorul public.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1891
- Populația:
- 229 locuitori
Bulhac este un sat din cadrul comunei Cioropcani, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 41 km de orașul Ungheni și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 229 de oameni. Satul Bulhac a fost întemeiat în anul 1891.
Comments
(0)