|
Începe sezonul de încălzire
Trei instituții medicale din capitală au primit indicații de a se conecta la agentul termic.
Este vorba de spitalele pentru copii, din motiv că numărul pacienților cu viroze crește de la o săptămînă la alta.
Potrivit șefului Direcției sănătate a Primăriei, Mihai Moldovanu, Spitalul pentru Copii nr.1, Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii și Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „V. Ignatenco" sînt cele trei instituții medicale care vor fi conectate astăzi la căldură. „Unul dintre spitale are cazangerie autonomă – Spitalul de Boli Contagioase, el fiind conectat deja de dimineață. Și celelalte două instituții vor fi conectate, în decurs de 2 zile, la agentul termic", a declarat Moldovanu.
Celelalte instituții medico-sanitare urmează să fie conectate la căldură după verificarea temperaturii în saloane. Prioritar se va inspecta situația din cadrul maternităților, iar ulterior, unde va exista necesitatea, acolo se va porni sezonul de încălzire.
„În ultimul timp a crescut numărul cazurilor de viroze în rîndul copiilor. De vină ar fi sălile de clasă reci și temperatura scăzută din apartamente, ceea ce duce la un număr mare de pacienți internați în spital cu viroze. Comparativ cu săptămîna precedentă, se înregistrează o creștere a numărului de copii bolnavi – 251 de cazuri, dintre care 81 de copii sînt internați", a menționat seful Direcției sănătate.
În total, în municipiul Chișinău sînt 51 de instituții medico-sanitare.
Source:
- МИДЕИ разъясняет: Режим поездок граждан Молдовы в Израиль не изменится
- Новые правила для въезжающих на автомобиле в Грецию
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1837
- Populația:
- 1122 locuitori
Slobozia-Chişcăreni este un sat din cadrul comunei Chişcăreni, raionul Sîngerei. Localitatea este situată la 19 km de orașul Sîngerei și la 112 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1122 de oameni. Satul Slobozia-Chişcăreni a fost menționat documentar în anul 1837.
Comments
(0)