22 september 2023, 17:00 Modern literature views 21638
22 september 2023, 17:00 Modern literature views 21638

Satul Bulboaca la 312 de ani

Bulboaca este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Satul este situat la o distanță de 8 km de orașul Anenii Noi şi la 46 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populația satului constituiа 5095 de oameni.

Satul este atestat documentar la 4 iunie 1711 cu denumirea de Bulboaca Tătărască. Numele satului se regăseşte pe harta lui Dimitrie Cantemir (1720) şi pe cea a statului major al armatei ruse din timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. Toponimul Bulboaca are caracter hidronimic indicînd un loc adînc, dar mic ca suprafaţă, într-o apă stătătoare ; vîrtej de apă ; loc adînc pe o mică întindere într-un rîu sau pîrîu. Moşia satului Bulboaca se învecina cu cea a Luţenilor (astăzi Ţînţăreni). La 1806 Bulboaca se compunea de fapt din două aşezări : Bulboaca Moldovenească şi Bulboaca Tătărască. Odată început un nou război ruso-turc (1806-1812), tătarii au fost completamente strămutaţi din Moldova, deci şi din Bulboaca. La 1812 teritoriul dintre Prut şi Nistru este anexat de Imperiul Rus. Conform recensămîntului efectuat de autorităţile ruse în Bulboaca erau 32 de gospodării, două feţe bisericeşti. Exista o biserică ortodoxă din lemn atestată la 1797. În 1808 în localitate a fost ridicată din piatră biserica cu hramul „Sf.Nicolae”. Conform recensămîntului de la 1817, moşia Bulboaca se afla în posesia lui Ilie Catargi, descendent dintr-o mare familie de boieri moldoveni. Ilie Catargi a trăit între anii 1747-1822, a fost hatman al Ţării Moldovei şi una din căpeteniile boierimii rusofile.

În 1901 la Bulboaca este înființată o întreprindere de vinificație, care îşi are originea în anii 50 ai secolului al XIX-lea, cînd în judeţul Bender activau 19 moşii viti-vinicole mari si 505 mici. Spre 1873 în acest judeţ erau plantate cu viţă de vie peste 4347 desetine. La începutul secolului XX apar 8 gospodării mari. Acestea includ gospodăria descendenţilor Generalului Popse – peste 100 desetine, gospodăria lui Constantin Mimi – 40 desetine, şi gospodăria lui G.P.Leonardo – în jur de 45 desetine.

Constantin Mimi începe cultivarea pe teritoriul moşiei de la Bulboaca a unor noi soiuri de viţă de vie și producerea vinului în cantităţi mari, pe care apoi îl exporta la Moscova, Odesa şi Vladivostok. Pentru prima dată în istoria ţării noastre acesta aduce şi recoltează, soiul „Aligote”, care cu timpul devine unul dintre vinurile preferate ale băştinaşilor. În anii 90 ai secolului al XIX-lea el devine stăpînul pămînturilor din Bulboaca. În 1901 a fost construit blocul central al acestei gospodării vinicole după un proiect inspirat din arhitectura fabricilor vechi franţuzeşti. În anul 1915 pe cele 44 de desetine ce aparţineau lui Constantin Mimi erau cultivate soiuri de viţă de vie ca: Aligote, Pinot Gri, Traminer, Senso, Caberne, Pinot Menie, Game neagră, Zaibeli, Noa, etc.

În martie 1952 pe baza gospodăriilor din Bulboaca, Geamăna şi Speea se înființează sovhozul-fabrică „Bulboaca” specializat în viticultură și producerea vinurilor brute. La finele anului 1977 pe teritoriul actual al fabricii se începe construcţia unei noi fabrici de vinuri cu o capacitate de prelucrare a strugurilor egală cu 40000 tone. Noua fabrică a fost dată în exploatare în anul 1982. În localitate își desfășurau activitatea ateliere de reparație a utilajului agricol, fabrica de produse lactate, punctul de colectare al cerealelor și altor produse agricole, frigorifer pentru păstrarea fructelor. În localitate activa școala de opt ani, 3 cluburi, 3 biblioteci publice, 3 instituții preșcolare, magazine, ospătării, atelier de deservire socială, oficiu poștal, apeduct, casă de economii.

Keywords:

sat , localitati

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1578
Populația:
1070 locuitori

Climăuţii de Jos este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Climăuţii de Jos și Cot. Satul Climăuţii de Jos este aşezat la gura rîuşorului Cuşmirca, pe malul drept al Nistrului, la o distanță de 25 km de orașul Șoldănești şi la 133 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1070 de oameni. Prima mențiune documentară a satului Climăuți datează din anul 1578.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.