|
CM 2018: Argentina - Islanda 1-1 / Defensiva de fier a islandezilor - Messi a ratat un penalty
Islanda a debutat cu dreptul la competiția din Rusia, reușind să smulgă o remiză în fața Argentinei (campioană mondială în 1978 și 1986), scor 1-1.
Posesia a fost într-o măsură covârşitoare de partea sud-americanilor (78%), în timp ce Islanda s-a mulțumit să se apere disciplinat și să iasă pe contraatac. Elevii lui Heimir Hallgrimsson au revenit după ce Aguero a deschis scorul în minutul 19, au egalat situația pe tabelă patru minute mai târziu și au rezistat eroic până la final în fața atacurilor argentiniene. Messi a avut șansa de a-și aduce echipa în avantaj în minutul 64, însă a ratat o lovitură de la 11 metri.
Au marcat: Aguero 19' / Alfred Finnbogason 23'
Argentina a avut un start în forță și a fost aproape de deschiderea scorului încă din minutul 7. Starul Lionel Messi a centrat în interiorul careului de pe partea dreaptă, Tagliafico a lovit cu capul din plonjon, iar mingea a trecut extrem de aproape de stâlpul din dreapta lui Halldorsson. Islandezii și-au arătat imediat "colții", prin Finnbogason (9'). Atacantul celor de Augsburg a reluat peste poartă din marginea careului, la capătul unui contraatac.
Minutul 9 a adus o ocazie imensă pentru Islanda. Apărarea argentinienilor a fost făcută franjuri, dar au scăpat ca prin minune fără gol. Sigurdsson a şutat în blocaj din marginea careului, mingea deviată a ajuns la Bjarnason, care a trimis pe lângă dintr-o poziție ideală.
Lionel Messi a ieșit la rampă pentru prima dată în minutul 17. Atacantul Barcelonei a pătruns în centru și a trimis un șut violent de la distanță. Balonul s-a dus însă direct pe centrul porţii, iar portarul islandez a boxat fără emoții în lateral.
Aguero, prima reușită la o Cupă Mondială
Tabela de pe Spartak Arena a fost deblocată pentru prima dată de Argentina, în minutul 19. Rojo a găsit un culoar perfect spre poarta lui Hallsorsson, până la Aguero. Jucătorul lui Manchester City a preluat cu spatele la poartă, după care a șutat superb din întoarcere, direct sub bara transversală. A fost primul gol marcat de Aguero la un Campionat Mondial și al 38-lea pentru naționala argentiniană.
Gol istoric al Islandei
Bucuria sud-americanilor nu a durat mult, Finnbogason reușind egalarea în minutul 23. Atacantul lui Augsburg a profitat de o respingere defectuoasă a lui Caballero și a împins mingea în plasă, devenind astfel primul islandez din istorie care marchează la Campionatul Mondial. A fost primul șut pe poartă al Islandei și primul gol la competiția din Rusia.
Faze controversate în finalul primei reprize
Prima faza controversată a partidei și-a făcut apariția în minutul 40, după o intervenție a portarului Halldorsson. Mingea a ieșit în corner, dar elevii lui Jorge Sampaoli au cerut insistent lovitură de la 11 metri. Arbitrul a dictat lovitură de la colț și jocul a fost reluat. Două minute mai târziu, Ragnar Sigurdsson a oprit mingea cu mâna, din cădere. Polonezul Szymon Marciniak a acordat tot corner, considerând că gestul său a fost neintenționat.
Pauza le-a găsit pe cele două echipe la egalitate, scor 1-1, deși Argentina a dominat copios prima repriză. Pumele au avut o posesie de 80% și au înregistrat 353 de pase, dar islandezii au rezistat eroic în faţa sud-americanilor și au încercat să dea lovitura pe contraatac. Trupa lui Heimir Hallgrimsson a reușit să anihileze toate atacurile argentinienilor, care s-au oprit de cele mai multe ori la 20 de metri de poartă.
Penalty ratat de Messi
În minutul 63, Magnusson l-a doborât în careu pe Meza, astfel că Marciniak a indicat fără să ezite punctul cu var. Responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri i-a revenit lui Lionel Messi. Starul Barcelonei a trimis în dreapta portarului, dar Halldorsson a ghicit colţul şi a respins în lateral.
Nici repriza secundă nu a fost lipsită de faze controversate. În minutul 77, Pavon a părut să fie faultat în careu, dar centralul polonez nu a acordat nimic și nici nu a apelat la arbitrajul video.
Messi, ghinionistul serii
Messi nu a strălucit precum Ronaldo în partida dintre Portugalia și Spania. Starului argentinian nu i-a ieșit nimic în confruntarea de la Moscova. După ratarea penalty-ului, Messi și-a încercat șansa de nenumărate ori, dar fără rezultat pe tabelă. În minutul 81, șutul său de la 20 de metri a trecut de puțin pe lângă poarta lui Halldorsson. Tot Messi a fost protagonsitul ultimei faze a partidei de la Moscova: un șut trimis în zid dintr-o lovitură liberă de la peste 25 de metri.
Au evoluat echipele:
Argentina: Caballero - Salvio, Otamendi, Rojo, Tagliafico - Mascherano, Biglia (Banega '54)- Meza (Higuain '84), Messi, Di María (Pavon '75) - Agüero. Selecţioner: Jorge Sampaoli.
Islanda: Halldórsson - Árnason, Saevarsson, R.Sigurdsson, Magnusson - Gudmundsson (Gislason '63), Gunnarsson (Skulason '76), Hallfredsson - Bjarnason, Finnbogason (Sigurdarson '89), G.Sigurdsson. Selecţioner: Heimir Hallgrimsson.
În celălalt meci din Grupa D se întâlnesc Croația și Nigeria, de la ora 22:00.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Почему с возрастом время течет быстрее? (Видео)
- 10 интересных фактов о деревьях (Видео)
- Тело Человека. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Уникальный рецепт восстановления суставов
- Пищевая сода плюс лимон: эта смесь спасает 1000 жизней каждый год
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1609
- Populația:
- 1954 locuitori
Leuşeni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Leuşeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 15 km de oraşul Teleneşti şi la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1954 de oameni. Satul Leușeni a fost menționat documentar în anul 1609.
Comments
(0)