17 february 2014, 11:28 Kaleidoscope views 11394
17 february 2014, 11:28 Kaleidoscope views 11394

Cîinii pot percepe lumea din perspectiva umană

Cercetătorii britanici au realizat un nou studiu ale cărui rezultate demonstrează că orice cîine este capabil să perceapă anumite situaţii dintr-o perspectivă umană şi să acţioneze în consecinţă, scrie Daily Mail.

Spre exemplu, atunci cînd mai multor cîini li s-a interzis să ia mîncarea dintr-o încăpăre, animalele au respectat comanda atunci cînd în cameră era lumină şi au ignorat-o atunci cînd era întuneric.

„Este incredibil pentru că asta înseamnă că acei cîini au înţeles că oamenii nu îi pot vedea”, a explicat dr. Juliane Kaminski, şefa echipei de cercetători. „Evident, cîinii au luat în considerare situaţia socială înainte de a acţiona. Faptul că persoana respectivă (aflată în cameră, n. red) vedea sau nu mîncarea a influenţat decizia cîinelui. Dar faptul că persoana era sau nu în cameră nu a afectat comportamentul animalului. Acest lucru sugerează că animalul a privit mîncarea din perspectiva omului, dar şi din cea proprie, înainte de a acţiona”, a adăugat specialistul.

În plus, studiile anterioare au demonstrat că patrupezii sunt mai tentaţi să fure mîncare atunci cînd persoana care îi supravegheză ţine ochii închişi.

„Ştim cu toţii că animalul nostru de companie este deştept sau sensibil, dar asta este ceea ce credem noi, nu el. Interesant este că rezultatele cercetării sugerează că oamenii ar putea avea dreptate, iar cîinii chiar ar putea fi îngrijoraţi în anumite situaţii”, a mai spus dr. Kaminski.

Pentru realizarea cercetării finanţate de organizaţia non-guvernamentală „Max Planck Society”, au fost testaţi 84 de cîini – 42 femele şi 42 masculi – cu vîrsta de minim un an.

„Rezultatele testelor au arătat că acei cîini au decis că este mai sigur să fure mîncarea cînd în încăpere nu era lumină pentru că au reuşit să înţeleagă perspectiva umană”, consideră cercetătoarea.

Studiul publicat în revista „Animal Cognition” ar putea fi de ajutor persoanelor care lucrează în mod constant cu cîini, cum ar fi echipajele de poliţie sau persoanele nevăzătoare.

Keywords:

animale , studiu , om

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1904
Populaţia:
731 locuitori

Alexeevca este un sat şi comună din raionul Edineţ. Alexeevca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Alexeevca este amplasat pe coline, la o distanță de 10 km de staţia de cale ferată Brătuşeni, la 15 km de oraşul Edineţ şi la 214 km de Chișinău, în apropierea satelor Branişte şi Feteşti. Sînt cinci localităţi din Republica Moldova care poartă acelaşi nume – Alexeevca. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 731 de oameni. Satul a fost atestat documentar în anul 1904.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.