07 december 2022, 12:30 Celebrities views 2205
Poetul Titus Știrbu a fost omagiat la 80 de ani de la naștere
07 december 2022, 12:30 Celebrities views 2205

Poetul Titus Știrbu a fost omagiat la 80 de ani de la naștere

La Uniunea Scriitorilor din Moldova a avuta loc evenimentul festiv dedicat aniversării a 80 de ani de la nașterea scriitorului Titus Știrbu, informează moldpres.md.

La manifestare, alături de poetul omagiat, au participat mai mulți colegi de breaslă: Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, Val Butnaru, Vladimir Beșleagă, Ion Găină, Dumitru Apetri, Valeriu Matei, Todur Zanet, Eugenia Bulat, Victor Vasilache, Mihaela Perciun și alții. În cadrul întîlnirii, Teo Chiriac i-a conferit lui Titus Știrbu „Diploma de onoare a Uniunii Scriitorilor din Moldova, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la naștere și pentru contribuție deosebită la crearea și promovarea literaturii pentru copii din Republica Moldova”.

Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac a menționat că Titus Știrbu este un poet octogenar cu suflet de copil. ”Activează în domeniul literaturii timp de jumătate de secol, perioadă în care a editat peste 70 de titluri de carte, poezia lui Titus Știrbu este simplă, ingenioasă, ironică, uneori chiar sarcastică, fapt care a făcut să aibă mare priză la publicul cititor”, a subliniat Teo Chiriac.

În context, scriitorul Arcadie Suceveanu a afirmat că Titus Știrbu este un poet cu cititori. ”El contează mult pe segmentul cititorilor de vîrstă preșcolară și școlară, care este cel mai activ. Acest spirit ludic prezent în creația lui pentru copii s-a extins și asupra genurilor pe care le cultivă: parodia, epigrama, memoriile lui. Este un adept al expresiei simple și trăite în poezia lui. Nota biografică este dominantă în creația sa”, a mai spus Arcadie Suceveanu.

Titus Ştirbu s-a născut la 3 iulie 1942 în satul Cenușa, raionul Florești. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filologie (1959-1964). Ulterior, lucrează ca redactor la Televiziunea Naţională (1966-1976), șef de secție la Societatea Republicană „Prietenii cărții” (1978-1984), referent, consultant, apoi secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1984-1991), consilier al directorului general al Comitetului de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți (1992-1994), secretar al Consiliului Centrului Național de Cinematografie (1994-1999), specialist principal la Departamentul Relații Interetnice și Funcționare a Limbilor (1999-2001). În perioada 2002-2008 a fost redactor în Serviciul editorial al Editurii „Universul”. Din 2008 și pînă 2021 a activat la Uniunea Scriitorilor din Moldova.

În 1973 a debutat editorial cu placheta de versuri pentru copii ”Satelitul”, urmată de volumele ”Lădița cu cireșe”, ”Lenea-i cucoană prinsă-n capcană”, ”Casă din cuvinte”, ”Omul casă-și construiește”, ”Tîrgul din poiană”, ”Vai, ce litere ghidușe” ș.a. A tradus din literatura pentru copii, precum și din folclorul popoarelor lumii. În 2010 a fost distins cu titlul onorific ”Maestru al Literaturii” și în 2015 cu ordinul ”Gloria Muncii”. Este deținător al mai multor premii literare.

 

 

 

Source: moldpres.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1830
Populația:
1037 locuitori

Orac este un sat şi comună din raionul Leova. Orac este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Leova și la 77 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1037 de oameni. Satul Orac a fost menționat documentar în anul 1830.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.