25 july 2023, 12:30 Celebrities views 23796
25 july 2023, 12:30 Celebrities views 23796

Petru Baracci – 94 de ani de la naștere

Astăzi se împlinesc 94 de ani de la nașterea regretatului actor de teatru și cinema Petru Baracci.Petru Baracci s-a născut la 25 iulie 1929 la Bolgrad, judeţul Cetatea Albă. A studiat arta actorului la Institutul teatral „N. Ostrovski” din Sankt-Peterburg (1948-1952). Din anul 1952 pînă la sfîrşitul anilor '80 este actor la Teatrul muzical-dramatic „A.S.Pușkin” din Chișinău.

Actorul Petru Baracci a interpretat aproape 100 de roluri în teatru şi cinematografie, dintre cele mai diverse ca gen şi încărcătură artistică, de la roluri de comedie la cele lirico-dramatice. Deşi este cunoscut şi ca actor de cinema, rolurile de forţă ale lui Petru Baracci au fost în teatru, unde l-a interpretat pe Ovidiu, Ştefan cel Mare, Despot Vodă. Actorul a fost distins cu titlul de Artist al poporului.

În cinematografie a debutat în 1955 în filmul „Melodii moldovenești”, turnat la studioul din Odessa. A colaborat cu Emil Loteanu, producîndu-se în 1963 la Studioul „Moldova-film”, în pelicula „Asteptaţi-ne în zori”. Unul dintre rolurile remarcabile în cinema este cel al tatei din „Trecea o lebădă pe ape” (1982), în regia lui Vasile Pascaru.

Timp de două decenii Petru Baracci a activat în calitate de profesor la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, educînd sute de discipoli. Dornic de a plăsmui cele mai inedite chipuri pe scena teatrului şi în cinematografie, Petru Baracci a fost un actor şi un regizor care a preţuit cu adevărat frumosul. În unul din ultimele sale interviuri, maestrul remarca cu tristeţe şi nostalgie că îi este dor de scenă şi că l-ar juca pe Decebal, pe Mihai Viteazul. În perioada 1997-2005, Petre Baracci a fost președinte al Uniunii Teatrale din Moldova.

Petre Baracci a decedat la 22 iulie 2010, fiind înhumat la Cimitirul Central din Chișinău. De menționat, că Petre Baracci, a fost înmormîntat în costumul lui Ovidiu, rol pe care artistul l-a interpretat în piesa omonimă după V. Alecsandri.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1900
Populația:
458 locuitori

Crețoaia este un sat în componenţa comunei Ţînţăreni, raionul Anenii Noi. Satul Crețoaia este situat la o distanță de 12 km de orașul Anenii Noi, la 7 km de staţia de cale ferată Socoleni și la 24 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 458 de oameni. Satul Creţoaia a fost întemeiat în anul 1900.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.