10 september 2013, 15:10 Moldovan reality views 8364
10 september 2013, 15:10 Moldovan reality views 8364

Ziua Naţională a Vinului a găzduit peste 100 mii de vizitatori

Peste 100 mii de vizitatori, printre care şi turişti străini, au participat la Ziua Naţională a Vinului care s-a desfăşurat în perioada 5-6 octombrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale, informează MOLDPRES.

Ziua Naţională a Vinului, ediţia 2013, a inovat prin mai multe detalii. În primul rînd, vinificatorii, prin asociaţiile lor, au preluat responsabilitatea organizării evenimentului, cu intenţia de a-l moderniza, de a ţinti tinerii consumatorii, de a atrage mai mulţi turişti, străini şi locali, şi de a promova cultura consumului de vin.

„Readucerea sărbătorii în PMAN a fost o misiune dificilă, deoarece existau temeri de a nu suscita vechile preconcepţii precum că evenimentul se desfăşoară lîngă Catedrală şi că ar produce murdărie în centrul capitalei. Pentru noi, organizatorii, a fost esenţial să introducem cît mai multe acţiuni şi elemente care ar reduce consumul exagerat de produse alcoolice şi de a asigura curăţenia în timpul evenimentului. Totuşi, chiar din prima zi am demonstrat că această ediţie este una specială, iar eforturile noastre s-au încununat cu succes”, a menţionat Eugen Pîslaru, membru al Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vin din Moldova.

Ediţia actuală a Zilei Naţionale a Vinului a reuşit să consolideze companiile private din sectorul viti-vinicol. Micii producători de vin au participat cu un stand comun, împărţind astfel costurile de participare, însă au realizat vînzări mari de vinuri premium.

„Apreciem evenimentul din acest an, care s-a europenizat. Este mai bine organizat şi a atras mult mai mulţi vizitatori – în special străini. Atît noi, cît şi celelalte companii, doar în prima zi, am vîndut de trei-patru ori mai mult vin comparativ cu anul trecut. Ne-am recuperat cu uşurinţă costul de participare de 10 mii de lei”, a menţionat managerul unei companii viti-vinicole.

O altă inovaţie a evenimentului a fost organizarea Drumului Vinului, direct din PMAN. Această activitate a fost destinată turiştilor străini şi celor locali. Aceştia au avut posibilitatea de a merge în unul din cele 21 de tururi la şase vinării turistice. Oferta turistică a fost standardizată, iar preţurile au fost extrem de atractive, ceea ce a făcut ca biletele să se epuizeze foarte repede, fiind rezervate şi majoritatea locurilor din a doua zi a evenimentului.

Potrivit organizatorilor, pe parcursul Zilei Naţionale a Vinului au fost vîndute circa 80 de mii de sticle de vin.

Source: moldpres.md

Keywords:

sarbatoare , vin , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XVII
Populația:
3308 locuitori

Scumpia este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Scumpia, Hîrtop și Nicolaevca. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Fălești și la 140 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3308 oameni. Satul Scumpia a fost menționat documentar la începutul secolului al XVII-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.