02 april 2023, 13:00 Moldovan reality views 3172
În R.Moldova ar putea fi introduse tichete de sport pentru angajaţi
02 april 2023, 13:00 Moldovan reality views 3172

În R.Moldova ar putea fi introduse tichete de sport pentru angajaţi

Pe lîngă tichetele de masă, angajaţii ar putea primi şi tichete pentru sport. Autorităţile susţin că astfel companiile şi-ar motiva salariaţii şi ar spori productivitatea muncii. Ce-i drept, proiectul este la nivel de iniţiativă legislativă, lansată astăzi, în cadrul expoziţiei "Fabricat în Moldova".

"Tichetele de sport au ca scop încurajarea unui mod de viață sănătos, creșterea productivității muncii angajaților și implicit competitivității întreprinderilor și economiei naționale. Totodată, se va încuraja dezvoltarea serviciilor sportive pentru cetățeni ca un domeniu nou de afacere în Republica Moldova. Această inițiativă are la bază preluarea și implementarea celor mai bune practici europene precum cele din Belgia, Cehia, Suedia, Estonia sau Polonia”, a declarat Sergiu Harea, şeful Camerei de Comerţ şi Industrie, transmite publika.md.

"Necesitatea dezvoltării unui instrument de stimulare a practicării utilizării sportului de către populația Republicii Moldova, care poate fi realizată fie prin frecventarea sălilor de fitness, bazinelor sau practicarea sportului în cadrul diferitor edificii sportive precum stadioanele de fotbal sau corturile de tenis este încurajată și susținută de către legislativ. În acest sens, a fost formulată propunerea dezvoltării ideii tichetelor de masă prin dezvoltarea practicii tichetelor de sport, oferite de către angajator angajaților suplimentar la salariul de bază", a menționat inițiatorul proiectului de lege Alexandr Trubca, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Statistica din ţara noastră arată că 37% din locuitorii ţării practică sportul. Dintre aceştia, aproximativ 5% îl practică lunar, alte 11% săptămînal și doar 20% fac sport în fiecare zi. Pe de altă parte, 66% din numărul total al deceselor sunt cauzate de bolile cardio-vasculare, maladie care are legătură directă cu sportul.

Totodată, un studiu realizat la nivelul statelor membre UE, practicarea sportului de către angajați conduce la creșterea performanței profesionale și la o eficiență mai mare în rîndurile angajaților.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1616
Populația:
1076 locuitori

Alcedar este un sat şi comună din raionul Şoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Alcedar, Curătura și Odaia. Satul Alcedar este situat pe malul drept al rîului Nistru, la o distanță de 12 km de oraşul Şoldăneşti şi la 127 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1076 de oameni. Satul Alcedar este atestat pentru prima în anul 1616.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.