28 august 2018, 11:00 Moldovan reality views 8689
Recolta bogată de prune
28 august 2018, 11:00 Moldovan reality views 8689

Recolta bogată de prune

Recolta de prune din acest an este atât de bogată, încât agricultorii nici nu mai ştiu unde să vîndă fructele. Producătorii din satul Văratic, raionul Rîșcani, de exemplu, se tem să rămână în pierdere. Potrivit lor, o soluţie ar fi uscarea fructelor, însă nici procesatorii nu pot prelucra o cantitate prea mare.

Eugeniu Menșenin are un hectar de prune. În acest an, agricultorul a cules în jur de 10 tone. Acum el vinde realizatorilor la un preţ de un leu și 80 de bani kilogramul.

"Cheltuielile care se fac într-un an la un hectar nu se răscumpără înapoi. Proprietarii mici și mijlocii ne ducem de rîpă cu prețul cu care se vinde în ziua de azi producția", a spus Eugeniu Menșenin, agricultor.

Şi copacii de pe cele două hectare ale lui Valentin Țaruș sînt doldora de roadă. Agricultorul spune că pînă acum îşi exporta producţia în Rusia, însă anul acesta nu le poate vinde.

"Sînt care le cumpără la uscat, dar și cei care le cumpără la uscat cumpără o anumită cantitate. Restul surplusului iaca, tot rămîne și se strică pe deal", a spus Valentin Ţaruş, agricultor.

Specialiştii spun că în acest an recolta de prune va fi cu 10 la sută mai mare decât în 2017. Prognozele sînt pozitive şi în ţările în care exportăm de obicei aceste fructe, cum ar fi Polonia sau România, aşa că nu au nevoie să le cumpere de la noi.

"Condiţiile climaterice din acest an, în luna iulie au fost nişte ploi mai îndelungate, urmate de temperaturi înalte, caniculare, au influenţat ca procesul de coacere să decurgă mai rapid, procesul de recoltare e mai rapid cu două săptămîni. Acest lucru nu influenţează benefic asupra calităţii", a spus Iurie Fală, preşedinte Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe din Moldova.

Potrivit lui Iurie Fală, agricultorii vor păstra fructele în frigidere, pentru a le vinde mai tîrziu, cînd va fi cerere mai mare. În prezent, la piață, un kilogram de prune costă aproximativ opt lei.

Source: publika.md

Keywords:

recoltă , Prune

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XIX
Populația:
553 locuitori

Măcăreuca este un sat din cadrul comunei Cotova, raionul Drochia. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Drochia și la 184 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 553 de oameni. Satul Măcăreuca a fost întemeiat în secolul al XIX-lea.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.