13 june 2017, 11:45 Moldovan reality views 6064
Leancă: Nu am motive să nu dorm bine noaptea
13 june 2017, 11:45 Moldovan reality views 6064

Leancă: Nu am motive să nu dorm bine noaptea

Fostul premier Iurie Leancă, în prezent vicepreședinte al Parlamentului, susține că nu are motive să-și facă griji că s-ar putea trezi peste noapte cu un dosar penal.

Întrebat în cadrul unui interviu pentru deschide.md dacă trăiește acel sentiment că într-o zi îi vor bate procurorii la ușă, Leancă a spus că nu are de ce aibă emoții.

„Am fost prim-ministru într-o perioadă destul de dificilă și, împreună cu colegii din Guvern, a trebuit să luăm o decizie pe care și astăzi o consider singura posibilă, mă refer la acea garanție de stat care a salvat economiile oamenilor şi agenţilor economici. Sigur că sînt totul felul de deștepți care spun că astfel eu aș fi jefuit oamenii. Eu bănuiesc că această întrebare este mai mult despre faptul că apare tot mai multă frică în societate. Și domnul Ghilețchi a vorbit cîndva că este important ca acest sentiment să nu ia amploare. Eu mă tem ca frica să nu devină distructivă, așa cum s-a întîmplat în România: la un moment dat nimeni nu voia să-și pună semnătura pe nimic și foarte multe procese au fost paralizate.

Nu întîmplător v-am amintit mai sus inițiativa noastră privind renunțarea benevolă la imunitate. Eu nu am motive să am emoții sau să nu dorm bine noaptea", a declarat Leancă.

Liderul Partidului Popular European a mai fost întrebat în contextul reținerilor din ultimul timp dacă formațiunea pe care o conduce se află „la adăpost" de dosarele penale.

„Ce ține de PPEM, probabil sîntem încă prea mici. E adevărat, avem primari și consilieri, dar nu avem oameni care participă la luarea deciziilor, mai ales cu caracter financiar. În schimb, eu sînt ținta atacurilor permanente. L-ați văzut și pe domnul Voronin în Parlament, și pe Năstase. E o chestie foarte interesantă cînd extremele se unesc și mă bucur că am parte de atîta «dragoste» din partea lor", a relatat Leancă.

Politicianul a precizat că a discutat și în cadrul vizitei la Bruxelles evoluția luptei cu corupția, precum și acuzaţiile unora că toate reţinerile din ultimul timp poartă amprenta unei justiţii selective.

„Tot ce pot spune: e bine că a început acest proces, dar îmi doresc și finalitate, mai ales pe dosarele de rezonanță. Asta vor și europenii. Repet: nimeni nu poate nega că s-a intrat într-o fază mai activă pe lupta anticorupție. Nu vreau să fiu nici avocatul instituțiilor de drept, dar nici să-i critic. Vedem și «pești» mai mari și «pești» mai mici, și la vamă, și în poliție, și judecători, și președinți de raioane, și dosare pe delapidarea fondurilor europene... E un început bun, în opinia mea", a conchis el.

Source: noi.md

Keywords:

Iurie Leanca , somn , politica

Comments

 (1)
  • #1 victor Reply Quote selected
    Dl Leanca poate dormi bine. Pina cind.  Foarte curind va da depozitii fata de parchetul procurorilor. Cea ce el s-a pervis nuare precedent in istoria economiei, este o inalta tradare a intereselor patrimoniale a statului. Nici mai mult, nici mai putin.
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
64 locuitori

Făgădău este un sat din cadrul comunei Văscăuţi, raionul Floreşti. Localitatea Făgădău este situată la distanța de 30 km de orașul Florești și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 64 locuitori. Satul Făgădău a fost întemeiat în anul 1910.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.