17 january 2017, 12:35 Moldovan reality views 4171
Profesorii cer majorarea salariilor
17 january 2017, 12:35 Moldovan reality views 4171

Profesorii cer majorarea salariilor

Profesorii protestează, începînd cu ora 10.00, în fața sediului Guvernului, principala revendicare a acestora fiind majorarea cu 50% a salariului de funcție pentru cadrele didactice.

Sindicatele din Educaţie mai solicită executivului majorarea îndemnizației unice la angajare pentru tinerii specialiști, reducerea normei didactice pentru primii 3 ani de activitate și majorarea burselor cu 20% începând cu 1 ianuarie 2017.

Deși a fost creat un grup de lucru în frunte cu premierul Pavel Filip, iar șeful executivului a declarat de mai multe ori că au fost găsite soluții la majoritatea revendicărilor înaintate de sindicaliștii din educație, profesorii susțin că acestea nu satisfac pe deplin cerințele lor.

„Protestul este o formă de exprimare, prin care se atrage atenția asupra unor probleme. Vreau să vă asigur că problema dată este deja în vizorul Guvernului și încercăm să-i găsim rezolvare, o parte din revendicări fiind deja acceptate. Pentru aceasta, însă, avem nevoie de susținerea dumneavoastră, să facem împreună o analiză, să vedem ce avem în sistem, care sunt posibilitățile și costurile. Putem depăşi problemele existente doar prin dialog", a spus Filip.

Anterior Sindicatele din Educație au anunțat 4 zile de proteste, în care profesorii vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului și Președinției.

Source: independent.md

Keywords:

profesor , protest , salarii

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1813
Populația:
13756 locuitori

Taraclia este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Taraclia. Amplasat în sudul stepei Bugeacului, pe partea stîngă a rîului Lunguţa, oraşul Taraclia este situat la o distanţă de 161 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului Taraclia constituie 13756 locuitori. Localitatea Taraclia a fost înfiinţată în anul 1813 de colonişti moldoveni, bulgari şi găgăuzi care s-au strămutat din teritoriile de dincolo de Prut şi Dunăre.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.