09 march 2016, 12:15 Moldovan reality views 5247
Armata Naţională împlineşte 25 de ani de la fondare
09 march 2016, 12:15 Moldovan reality views 5247

Armata Naţională împlineşte 25 de ani de la fondare

Armata Naţională împlineşte, astăzi, 25 de ani de la fondare. Cu acest prilej în Capitală şi în unităţile militare din ţară vor fi organizate mai multe festivităţi.

În Chişinău, manifestaţiile au început la ora 08:30, cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. Evenimentele vor culmina cu un concert în Piaţa Marii Adundări Naţionale.

Decretul privind crearea Armatei Naţionale a fost semnat în data de trei septembrie 1991 de către primul preşedinte al ţării, Mircea Snegur.

În prezent, este una dintre cele mai importante structuri de asigurare a securităţii ţării. Forţele armate sunt compuse din trei brigăzi de infanterie motorizată, o divizie de rachete antiaeriene, o bază de aviaţie, regimente de transmisiuni şi câteva subdiviziuni. Printre acestea se numără Batalionul de Gardă şi Batalionul de geniu "Codru".

Batalionul cu destinaţie specială "Fulger" face şi el parte din forţele armate ale ţării, iar din 1999 a fost înfiinţat şi cel al "Căştilor albastre", care participă la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii şi la cele umanitare. Parteneriatul pentru Pace este un instrument de cooperare bilaterală cu NATO şi alte state partenere. Republica Moldova a aderat la acest program în martie 1994.

Din septembrie 2002, Armata Naţională este implicată în operaţiunea SFOR de menţinere a păcii din Bosnia şi Herţegovina, după care şi în operaţiuni în Kosovo. Iar din aprilie 2003, militarii moldoveni au fost implicaţi în operaţiunile de menţinere a păcii, cu mandatul ONU.

Efectivul Armatei Naţionale este de aproximativ şase mii de militari, iar bugetul Ministerul Apărării pentru anul 2016 este de peste 540 de milioane de lei.

Source: www.publika.md

Keywords:

armata , aniversarea , sarbatoare

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
1720 locuitori

Ucrainca este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ucrainca și Zviozdocica. Localitatea se află la distanța de 30 km de orașul Căușeni și la 104 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1720 de oameni. Satul Ucrainca a fost menționat documentar în anul 1859.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.