02 september 2016, 10:33 Moldovan reality views 5826
Experţii au explicaţii pentru facturile şocante la energia electrică
02 september 2016, 10:33 Moldovan reality views 5826

Experţii au explicaţii pentru facturile şocante la energia electrică

Facturile pentru luna ianuarie i-au adus pe mulți consumatori în stare de șoc. Unii afirmă că indicatorii din facturi s-au dublat față de luna precedentă. Potrivit specialistului, motivele sunt atât obiective, cât și subiective.

Serghei Tofilat, expert în domeniul energeticii, a numit trei cauze care au contribuit la creșterea sumei finale din facturile pe luna ianuarie la energia electrică, una dintre acestea fiind majorarea deliberată a indicatorilor energiei electrice consumate.

„De obicei, în lunile de iarnă crește consumul de energie electrică și, respectiv, facturile sunt mai mari. În al doilea rând, este vorba de majorarea tarifului, deoarece în noiembrie au fost revăzute tarifele și la energia electrică, și la gaz. La electricitate tarifele au crescut cu 37 %. Al treilea factor ar putea fi, aşa cum s-a stabilit în mai multe cazuri, că operatorii au introdus în mod deliberat în facturi un număr mai mare de kilowați", a declarat specialistul.

Vorbind de cel de al treilea factor, expertul a menționat că la momentul de față se examinează unul dintre cazurile de acest fel.

„Există regulamentul livrării energiei electrice în care scrie clar că operatorul este obligat să preia lunar datele de pe contor. Și în baza acestora, și doar a acestora, se calculează facturile. Operatorii adaugă deliberat kilowații, însă puțini consumatori știu că factura poate fi contestată, rugând să fie făcută o recalculare. În legătură cu aceasta, este necesar să li se explice consumatorilor că fiecare dintre ei își poate apăra drepturile, însă pentru aceasta ei trebuie să studieze regulamentul livrării energiei electrice", a specificat Tofilat.

Acesta și-a exprimat regretul că legislația nu prevede o pedeapsă pentru operatorii necinstiți.

„Intenționăm să adunăm semnături pentru susținerea introducerii modificărilor în Regulament, pe care ulterior să le înaintăm la ANRE. Cerem ca să fie introduse sancțiuni pentru operatori în cazul în care aceștia încalcă drepturile. Dacă un asemenea lucru s-ar fi întâmplat în Germania, operatorii ar fi primit o astfel de pedeapsă încât nu le-ar mai fi priit", a concluzionat specialistul.

Tarifele la energia electrică au fost majorate în noiembrie 2015, cu 37%. Deja în decembrie, consumatorii au primit facturile cu prețul majorat. Însă sumele indicate în facturile pe ianuarie sunt cu mult mai mari față de cele din decembrie. Unii consumatori afirmă că aceste cifre sunt cu 60 — 100% mai mari decât cele precedente.

Source: sputnik.md

Keywords:

energie electrică , preţ , bani

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1861
Populația:
38 locuitori

Leordoaia este un sat din cadrul comunei Hîrceşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Ungheni și la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 38 de oameni. Satul Leordoaia a fost menționat documentar în anul 1861.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.