|
Copiii mai mari de 6 ani vor achita călătoria în transportul interurban
Părinţii copiilor care au împlinit vârsta de 6 ani vor fi obligaţi să achite călătoria în transportul naţional de călători. Prevederea se conţine în noul Cod al Transporturilor. În timp ce părinţii se arată nemulţumiţi de noile reguli, reprezentanţii Ministerului Transporturilor afirmă că schimbarea a venit la solicitarea operatorilor în transport.
Potrivit noului Cod al Transporturilor, călătoria pe teritoriul ţării este gratuită pentru copiii sub 6 ani şi nu 7 cum era până în prezent. Totodată, au fost anulate şi biletele care puteau fi cumpărate la jumătate de preţ.
Petru Anton, şef direcţie, Agenţia Naţională Transport Auto: «Închipuiţi-vă un copil de 7 ani să-l ţii în braţe. Transportatorii au solicitat mai bine de micşorat un pic termenul şi de stabilit ca el să circule gratis copilul şi să fie aşezat pe loc decât să circule gratis în picoare care legislaţia nici nu prevede. În cazul acesta, erau documentaţi de către poliţie».
La rândul lor, părinţii se arată nemulţumiţi de noile schimbări şi spun că vor călători cu micuţii mai rar.
Nici unii şoferi nu sunt de acord cu noile reguli.
Pavel Onica, şofer: «Şi aşa este sărăcia asta în ţara noastră şi încă de la 6 ani să ee. Da dacă de la 6 ani să ee măcar în jumătate sau acolo, 30% din costul biletului, da să ne dee bilete de astea, că noi nu avem nici bilete».
Noul Cod al Transportului mai prevede că în trafic internaţional, călătoria este gratuită doar copiilor sub 2 ani, în cazul în care aceştia nu ocupă un loc separat pe scaun.
Source:
- Диаспора должна заранее зарегистрироваться на президентские выборы
- Важное объявление для граждан Молдовы в России
- МИДЕИ разъясняет: Режим поездок граждан Молдовы в Израиль не изменится
- Новые правила для въезжающих на автомобиле в Грецию
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Изменить ситуацию
- Влияние современных СМИ на рост числа абортов и эрозию семьи
- Таинственный Лас Позас. Сюрреалистический сад Эдварда Джеймса в мексиканских джунглях. Чудо света (+…
- Вот такие дома строят в Африке
- 10 природных антибиотиков: факты, которые тщательно скрывают фармацевтические компании. Лучшее лекар…
- Советы по выживанию в лесу особенно зимой
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 698 locuitori
Codrul Nou este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Codrul Nou este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţă de 25 km de oraşul Teleneşti şi la 86 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 698 de oameni. Satul Codrul Nou a fost înființat în anul 1925.
Comments
(0)