Go to section: Children
28 august 2018, 14:30 Children views 6729
Ce să faci cînd copilul este supărat, nervos sau ostil
28 august 2018, 14:30 Children views 6729

Ce să faci cînd copilul este supărat, nervos sau ostil

Cînd un copil se supără şi se poartă ca atare, prima reacţie a multor părinţi este să-l întrebe de ce este supărat. Ei cred că dacă copilul îşi înţelege sentimentele, va fi capabil să să-şi controleze comportamentul mai bine. Însă, potrivit specialiştilor în comportamentul copiilor ai site-ului empoweringparents.com, aceasta este o credinţă greşită, scrie sfatulparintilor.ro.

Este nevoie să se discute cu copiii ce-i enervează sau îi supără. Însă adesea,copiii, inclusiv adolescenţii, nu sînt pot încă să reflecteze asupra sentimentele lor. Tocmai de aceea, cînd un adult stă jos şi îl întreabă pe junior „Cum simţi supărarea?", „De ce ai făcut asta?", de multe ori micuţul se închide în sine.

Principalul motiv este că un copil nu ştie cum se simte. Este supărat, este nervos, nu-i place ceva sau crede că ceva nu este corect. Se gîndeşte ce ar putea să-i justifice comportamentul. Aşa că va spune: „Sînt supărat pentru că nu este corect. L-ai lăsat pe X să facă Y, însă mie nu mi-ai fi permis să procedez la fel".

Dacă ai un copil care poate poate să-şi analizeze emoţiile, este un lucru nemaipomenit. Însă, cei mai mulţi dintre copii nu pot face asta, mai ales cei care au probleme de comportament. Acei copii trebuie învăţaţi despre emoţii şi nu întrebaţi despre ele. Au nevoie să fie învăţaţi cum să acţioneze cînd se simt într-un anume fel. În loc să-l întrebi "De ce eşti supărat?", poţi spune, "Hai să vedem ce faci cînd eşti supărat". Adevărul este că, dacă înţelegi de ce eşti supărat, nu ajută cu adevărat şi, prin urmare, cînd eşti supărat eşti nerespectuoas, abuziv sau distructiv.

Aminteşte-ţi că scopul nu este să-l faci pe cel mic să înţeleagă de ce simte un anumit lucru; scopul este să înţeleagă cum se poat e comporta indiferent de ceea ce simte, chiar şi atunci cînd consideră că ceva nu este corect.

Source: agora.md

Keywords:

copii , sfat , parinti

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1886
Populația:
677 locuitori

Pervomaisc este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pervomaisc și Constantinovca. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Căușeni și la 53 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 677 de oameni. Satul Pervomaisc a fost menționat documentar în anul 1886.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.