|
O căprioară rănită a fost salvată la Orhei
În urma unui apel telefonic matinal la Inspecția pentru Protecția Mediului Orhei, autoritățile au fost alertate cu privire la descoperirea unei căprioare sălbatice rănite.
Animalul, un exemplar de aproximativ un an, de sex feminin, se afla într-o stare de șoc, prezentînd semne vizibile de traume în regiunea capului și bazinului.
Inspectorii de mediu, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratul de Poliție, s-au deplasat în strada V. Lupu din orașul Orhei, locul unde cetățeanul care a descoperit căpriorul rănit a semnalat incidentul.
Angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au acordat animalului îngrijiri medicale de urgență, iar însoțiți de un echipaj de poliție, căpriorul a fost transportat la SRL "Safari". Acolo, acesta va beneficia de îngrijirea necesară pentru recuperare.
Cazul este în continuare investigat pentru a se stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru a lua măsurile corespunzătoare în vederea protejării faunei sălbatice. Autoritățile locale și specialiștii din domeniu își unesc eforturile pentru a asigura siguranța și bunăstarea animalelor sălbatice din zonă.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului menționează că evenimente de acest fel subliniază importanța protecției mediului înconjurător și necesitatea conștientizării publicului cu privire la conservarea habitatelor naturale și a biodiversității. Colaborarea între cetățeni și autorități este esențială pentru a asigura o coexistență armonioasă între om și natură.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Сурица - рецепт напитка из древности
- Зороастризм. 10 Интересных Фактов. Религия, С Которой Всё Началось (Видео)
- Самая лучшая трата денег (+Фото)
- Современные Дикари И Первобытные Племена. 10 Интересных Фактов (Видео)
- А вы раньше об этом знали? 7 причин употреблять имбирь ежедневно
- Цифровизация городов сегодня. В РФ автоматически штрафовать за нарушения планируют с помощью камер
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1560
- Populația:
- 4210 locuitori
Varniţa este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Satul Varniţa este aşezat pe malul drept al Nistrului, la mică depărtare de cetatea Bender și la 67 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituie 4210 locuitori. Satul Varniţa este atestat documentar pentru prima oară la 15 ianuarie 1560.
Comments
(0)