Go to section: Nature and tourism
02 november 2021, 09:30 Nature and tourism views 3227
Cod galben de ninsori și ger: Autoritățile vin cu recomandări pentru cetățeni
02 november 2021, 09:30 Nature and tourism views 3227

Cod galben de ninsori și ger: Autoritățile vin cu recomandări pentru cetățeni

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe data de 11-12 februarie, vor cădea precipitații sub formă de lapoviță, izolat ninsori puternice, iar pe drumuri se va forma ghețuș. Totodată, se așteaptă intensificări de vînt puternic de pînă la 17-22 m/s.

În acest context Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndeamnă cetățenii să fie prudenți cînd se pornesc în drum. Conducătorii auto sînt rugați să-și echipeze mijloacele de transport corespunzător condițiilor de iarnă, iar în portbagajul mașinii să păstreze lopată, nisip, lanțuri etc. Mai mult, conducătorii auto trebuie să respecte regimul de viteză, iar dacă aleg o destinație mai îndelungată, să mențină încărcată bateria telefonului.

În perioada 12-17 februarie temperatura aerului va scădea brusc pîna la – 22 grade Celsius în nordul țării și – 19 grade în partea centrală a țării. Pompierii informează populația despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare în perioada rece a anului. Oamenii sînt rugați să nu supraîncălzească sobele, să verifice coșurile de fum înainte de exploatare, să stingă focul din sobă pe noapte și să aerisească bine încăperile pentru evitarea intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

Totodată, se recomandă prudența maximă la exploatarea surselor de încălzire, a aparatelor electrice, dar și a instalațiilor alimentate cu gaze naturale. În vederea prevenirii înecurilor în perioada rece a anului salvatorii avertizează despre pericolul prăbușirii sub gheața subțire formată pe suprafața bazinelor acvatice. O atenție deosebită trebuie să fie acordată minorilor. Oamenii care au în grijă copii sînt rugați să nu le permită aflarea nesupravegheată în preajma bazinelor acvatice și să nu opteze pentru mersul sau patinajul pe lacuri. Părinții sînt rugați să-și monitorizeze copii și să nu-i lase de unii singuri în condiții meteo nefavorabile atunci cînd vin și pleacă din instituțiile școlare. În caz de situații de risc oamenii sînt îndemnați să apeleze de urgență la Serviciul 112.

Source: noi.md

Keywords:

Cod Galben , ninsori , ger , meteo

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1604
Populația:
1676 locuitori

Tîrşiţei este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Flutura și Tîrşiţei. Localitatea se află la distanţa de 38 km de oraşul Teleneşti şi la 80 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1676 de oameni. Satul Tîrșiței a fost menționat documentar în anul 1604 cu denumirea Tărceței.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.