Go to section: History
26 november 2014, 14:58 History views 9682
Descoperire semnificativă în Palestina
Photo: gandul.info
26 november 2014, 14:58 History views 9682

Descoperire semnificativă în Palestina

Mormîntul Sfîntului arhidiacon Ştefan, primul martir al lui Iisus Hristos, a fost descoperit în apropierea oraşului palestinian Ramallah, scrie 7est.ro.

Săpăturile efectuate în zona ruinelor satului Tatar, situat la doi kilometri de Ramallah, au scos la iveală ruinele unui întreg complex bisericesc, care include printre altele un lăcaş bizantin şi o mănăstire bizantină.

Sursa notează că această descoperire are o mare însemnătate pentru creştini, deoarece Sf. arhidiacon Ştefan a fost primul martir al Mîntuitorului Iisus Hristos. ''În interiorul acestor biserici, am dat peste o inscripţie care indică faptul că biserica descoperită a fost construită în cinstea sfîntului şi întîiului mucenic arhidiacon Ştefan, îngropat aici, în anul Domnului 35'', a declarat dr. Al Hudeliyya, unul dintre participanţii la săpăturile arheologice.

''Cercetările vor mai dura încă cinci ani, iar apoi biserica va deveni cu siguranţă un loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga lume. Acest sit este un exemplu viu de continuitate culturală în Orientul Mijlociu. Aici, pe sit, putem vedea moştenirea Evului Mediu, culturile elenistice, bizantine şi islamice'', a mai spus dr. Hudeliyya.

Source: www.gandul.info

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1586
Populația:
3087 locuitori

Bilicenii Vechi este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bilicenii Vechi și Coada Iazului. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Sîngerei şi la 115 km nord de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3087 locuitori. Satul Bilicenii Vechi este atestat documentar în anul 1586.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.