12 mai 2011, 11:51 views 20034
Înapoi views 20035 Vizualizări
Folclor   | Snoavă

Boierul şi Păcală

O dată Păcală stătea la marginea unei păduri şi se gîndea ce să mai facă. Şi cînd se uită pe drum, vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul, care mîna caii. Boierul, văzînd pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura şi zice:

— Bună ziua !

Păcală răspunse:

— Mulţămim !

— Dar ce faci aici ?

— D-apoi, cucoane, ia, am pus şi eu lemnul ista să se hodinească olecuţă, că apoi îl duc acasă. Da dumneavoastră unde vă duceţi ?

— Eu am auzit de unul Păcală, care păcăleşte oamenii, şi mă duc să-l găsesc, să mă păcălească şi pe mine.

Păcală zice boierului:

— Nu te mai duce, cucoane, mai departe, ca eu-s Păcală ! Dar acum nu pot să vă păcălesc, că am uitat păcălitorul acasă. Dacă însă voiţi să vă păcălesc, mă duc pînă ici în sat, acasă, să-mi aduc păcălitorul, şi apoi am să vă păcălesc. Şi ca să vin mai degrabă, daţi-vă jos din trăsură şi cucoana, şi vizitiul ! Dumneavoastră, cucoane, ţineţi lemnul ista bine, să nu se clatine nici într-o parte, că eu vin îndată.

Se dă jos cucoana şi vizitiul, şi boierul ţinea cît putea trunchiul să nu se clatine. Păcală s-a suit în trăsură, şi pe ici ţi-i drumul ! Se face noapte. Păcală nu mai vine. Stau aşa toată noaptea şi a doua zi pînă după amiază.

Numai ce trece un om pe acolo.

— Buna ziua, zice omul.

— Buna ziua, îi răspunde boierul.

— Dar ce staţi dumneavoastră acolea ?

Atunci boierul spune omului ca ţine copacul în sus, "pînă ce-a veni Păcală de-acasă cu păcălitorul să ne păcălească".

— Mi-a spus ca vine degrabă cu trăsura, şi nu mai vine.

Atunci omul spune boierului:

— D-apoi, cucoane, nu-i destulă păcăleala asta, că s-a dus cu trăsura şi cu cai cu tot ?

Şi aşa rămase boierul păcălit şi fără trăsură.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1586
Populația:
1137 locuitori

Corestăuţi este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Corestăuţi și Stălineşti. Satul Corestăuţi este situat la o distanță de 22 km de oraşul şi staţia de cale ferată Ocniţa şi la 250 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1137 de oameni. Prima mențiune a satului Corestăuți (la acea dată satul Coroșteni din ținutul Hotin) datează din anul 1586.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.