11 mai 2011, 17:40 views 7405
Înapoi views 7406 Vizualizări
Folclor   | Legendă

Urzica

Se zice că un om sărac şi bătrîn, tot umblînd prin sat pe la pomeni şi praznice, s-a săturat de la o vreme şi-a zis:

- Am mîncat mult prin case străine şi bine-ar fi să ridic şi eu o bucăţică de pomană, cu ce-oi putea, ca să-mi calce şi-n casa mea picior de om.

A strîns uncheşul azi un gologan, mîni altul, pînă ce văzu că are strînşi cîţiva. Cu dînşii a cumpărat pîne, o bucăţică de carne şi ce i-a mai venit în gînd. A pus după puterile lui oalele cu bucate la foc şi pe-amează, pomana era gata.

Merse apoi la popă şi-l chemă să-i sfinţească pomana dar popa-i răspunse că nu poate veni, avîndu-şi treabă.

Uncheşul se întoarse înapoi, zicîndu-şi:

- Lasă, că s-a găsi cine s-o mănînce şi nesfinţită. Iar Dumnezeu îmi ştie inima şi-mi cunoaşte necazurile.

În drum s-abate pe la unul şi pe la altul dar, ori că nu-i prea găsea pe-acasă, ori c-aveau treabă, că la urmă nimeni nu veni să-i guste din bucate.

Masa stătu întinsă şi-a doua zi, şi-a treia zi şi,.. degeaba.

Bietul uncheş, luă sapa şi merse-n grădină, făcu o groapă şi acolo îşi îngropă pomana, rupt de durere.

Aşa-i cu omul sărac; nimeni nu-l bagă în seamă, nici chiar cînd caută să facă bine,  dar...

..... Dumnezeu e bun şi mare !

Şi Dumnezeu s-a milostivit. Din pomana săracului, cea îngropată, a răsărit o tufă de urzici, cari au umplut pămîntul. Oamenii le-au văzut, le-au cules, le-au făcut bucate şi le-au mîncat iar cine mănîncă urzici, să se ştie: din pomana săracului mănîncă!

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Municipiu
Prima atestare:
1436
Populația:
779 800 locuitori
Logo

Municipiul Chișinău este capitala Republicii Moldova, centru urban cu important potenţial economic, social, cultural. Amplasat  în partea centrală a țării, este traversat de rîul Bîc. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 779 800  locuitori. Prima atestare documentară a Chişinăului datează din anul 1436, cînd domnitorii Ilie şi Ştefan întăresc logofătului Oancea posesiunile sale, aflate în hotar cu “Cheşeneul lui Acbaş". În 1576 documentele menţionează Chişinăul ca sat în ţinutul Lăpuşnei, cu mori în Bîc.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.