Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
06 iunie 2020, 11:30 views 4323
Oficial: Paștele Blajinilor, anulat
06 iunie 2020, 11:30 views 4323

Oficial: Paștele Blajinilor, anulat

Decizia de a anula în acest an Paștele Blajinilor este o decizie „corectă, în contextul în care numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus este în creștere".

Cel puțin de această părere este edilul Capitalei, Ion Ceban, transmite știri.md.

După cum a anunțat ieri într-un interviu, membrii Comisiei Națională de Sănătate Publică s-au întrunit în această dimineață și au luat decizia de închide toate cimitirele din municipiul Chișinău.

„Sîmbătă, duminică și luni cimitrile pe tot teritoriul municipiului Chișinău vor rămîne închise. Este decizia Comisiei extraordinare de sănătate publică municipală, care s-a întrunit astăzi în ședință.

Așa cum am declarat, această decizie este una corectă, în contextul în care numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus este în creștere", a declarat primarul.

Cu toate acestea, edilul a ținut și să explice cetățenilor care este motivul acestei decizii și a adus ca exemplu cîteva date statistice.

„Doar în Cimitirul sf. Lazăr din Chișinău sînt 280.000 de morminte.

Dacă cel puțin cîte o persoană vine la fiecare mormînt, atunci avem riscul de a fi creat un mare focar, repet, în condițiile în care, actualmente, cazurile de îmbolnăvire sînt în creștere.

Plus, dacă cei prezenți își vor împărți pomeni, așa cum este la noi la ortodocși, riscul este extrem de mare.

Asta în contextul în care, la ziua de astăzi, chiar dacă medicii sînt echipați, iar instituțiile medicale dotate, în cele 5 spitale strategice municipale sînt disponibile 191 de paturi.

Dragi cetățeni:

Suntem un popor credincios și în fiecare an mergem la mormintele răposaților și nimeni nu invocă că ar trebui să fie altfel.

Doar că, în acest an, întreaga omenire se confruntă cu o situație complicată, la care nu putem să rămînem indiferenți, deoarece ne pasă.

Este vorba de sănătatea celor dragi, mai ales că de Paștele Blajinilor, obișnuim să ne întîlnim cu familia și nu trebuie să punem în pericol viața noastră, nici a celor apropiați nouă.

Este o decizie asumată și niciodată nu este tîrziu cînd la mijloc este prețul vieții oamenilor. Rămînem acasă și este cea mai bună decizie pe care o putem lua", a scris acesta.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1661
Populația:
739 locuitori

Iorjniţa este un sat din cadrul comunei Cosăuţi, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Soroca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 739 de oameni. Satul Iorjnița a fost menționat documentar în anul 1661.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.