|
Fleaș și Poiată, demiși de Silvia Radu
Alexandru Fleaș și Oleg Poiată au primit o lovitură sub centură.
Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a semnat astăzi, 30 noiembrie 2017, dispozițiile privind retragerea din funcție a șefului Direcției generale transport public și căi de comunicație, Oleg Poiată și, respectiv, a șefului Direcției educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Conducerea Direcției generale transport public şi căi de comunicaţie va fi asigurată de Vitalie Butucel, șef adjunct al subdiviziunii, iar administrarea Direcției generale educație, tineret şi sport va fi preluată de șefa adjunctă, Viorica Negrei.
Totodată, Serviciul de presă al primăriei capitalei, anunță că pentru ambele posturi va fi organizat în scurt timp un concurs public. Conducerea interimară își va exercita mandatul pînă la desemnarea cîștigătorilor concursului public.
„Primarul general interimar Silvia Radu a luat decizia retragerii din funcție a lui Oleg Poiată, după o analiză detaliată a activității acestuia. În urma analizei, s-a constatat un management defectuos, care aduce prejudicii întregii administrații. Direcția nu a încheiat pînă la această oră un contract pentru întreținerea drumurilor publice, pentru anul 2018. De asemenea, s-a mai constat că subdiviziunea nu a dus la îndeplinire obligațiile care îi reveneau: marcarea drumurilor, semnalizarea corectă a acestora, nu s-au făcut pregătirile corespunzătoare pentru sezonul de iarnă, nu s-au luat măsuri în privința reparării drumurilor grav avariate, s-au atestat grave nereguli în privința gestiunii transportului public", se mai arată în comunicat.
În ceea ce îl privește pe șeful Direcției educație, tineret și sport, Alexandru Fleaș, reprezentanții Primăriei susțin că s-a constatat un management defectuos al sistemului de învățămînt din Municipiul Chișinău.
„Cazurile din ultima perioadă, în special neregulile apărute în procesul de alimentație a copiilor de la Grădinița nr. 157, precum și neregulile apărute în sistemul de învățămînt de la Liceul „M. Eminescu", sînt elemente de o gravitate deosebită.
S-a stabilit că, deși lucrările de reparație efectuate la acest liceu nu au fost bine făcute, a fost efectuată plata acestora în mod nejustificat. Pentru plata nejustificată a unor astfel de lucrări, pentru cheltuirea iresponsabilă a banului public, primarul general va depune un denunț penal, pentru ca autoritățile în drept să verifice dacă s-a comis o faptă penală sau nu", se menționează în comunicat.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Pur și simplu privești această lume agitată din adâncul Liniștii... din Pacea interioară...
- Boala este o evadare din viața care nu este a ta
- Un uriaș meteorit luminos, observat pe cerul deasupra Portugaliei
- Enigma Mahabalipuramului (+Foto)
- Warangal — enigma vremurilor (+Foto)
- Celulele stem pot fi cultivate în mod natural - Prin post
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1636
- Populația:
- 359 locuitori
Chetroşeni este un sat din cadrul comunei Mireşti, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 43 km de orașul Hîncești și la 80 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 359 de oameni. Satul Chetroşeni a fost menționat documentar în anul 1636.
Comentarii
(0)