![]() |
Fraţii moldoveni care modelează „case de poveste” din lut (Foto)
Pentru ceramistul Lilian Scutelnic, căsuţele din lut sunt asemenea unor talismane şi le modelează din copilărie. Mai întâi şi-a construit zeci şi sute de căsuţe din lut, apoi şi-a edificat-o şi pe cea din vis - micuţă, comodă şi caldă. Satisfacţia sau poate norocul lui Lilian e că a reuşit să-l atragă în atelierul său şi pe fratele mai mare Ruslan, chimist de profesie, cu studii de doctorat la Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM).
Frații Scutelnic provin dintr-o familie de gospodari din părțile Floreștiului. Străbuneii lor au stat la baza fondării satului Mărășești, raionul Florești. Pictura, tapiseria și prelucrarea artistică a metalului sunt disciplinele pe care le-a învățat Lilian și acum îi completează abilitățile în arta ceramicii artistice.
„Dragostea față de căsuțe a apărut când am fost prima dată la un târg în România, la Muzeul Satului din Sibiu, și acolo am văzut niște căsuțe extraordinar de frumoase. Nu aveam răbdare mai repede să ajung acasă, să iau o bucată de lut și să încep să le fac pe toate, fiecare element să-l introduc în felul meu. Tare mulți pe noi ne întreabă în cine v-ați dat așa talentați?. Găsesc numai un răspuns, că mama noastră avea deprinderi de a crea ceva. A fost croitoreasă și ne cosea haine și tot timpul făcea ceva nou", spune el.
Brandul fraților Scutelnic poate fi considerată căsuța, așa cum n-o face nimeni. Dar, printre multiplele suvenire se conturează clar tematica vinului, or figurinele vesele mereu au un butoi alături, un teasc, un ulcior sau măcar o cană cu vin.
Cei doi frați fac lucrări în serie, dar și lucrări unice. Au început lucrul cu vreo nouă ani în urmă afirmă Lilian, cu un clopoțel, care este cel mai mult solicitat până în ziua de astăzi.
Copiii celor doi frați meșteri populari modelează, dar mai aproape de lumina lutului este Nicușor Scutelnic, fiul lui Lilian.
Vă reamintim că Internet magazinul shop.moldovenii.md oferă posibilitatea de a procura produse tradiţionale moldoveneşti lucrate manual de meşterii noştri populari. Meşteşugari iscusiţi specializaţi în prelucrarea artistică a lemnului, a metalului, dar şi cea din piei şi blănuri, împletitul în lozie, pănuşi, alesul covoarelor, ceramică, împletituri sau costume tradiţionale brodate, ţesute, împletite, cusute manual vă oferă cele mai inedite şi spectaculoase obiecte de arta în stil popular moldovenesc.
În plus, site-ul www.moldovenii.md vă oferă date referitor la istoria meşteşugurilor naţionale, precum şi detalii despre tradiţiile şi obiceiurile moldovenilor, care vă pot ajuta să organizaţi sărbători în stil tradiţional moldovenesc, să oferiţi cadouri inedite celor apropiaţi şi oaspeţilor.
Pentru a putea procura mărfuri online va trebui sa vă înregistraţi pe site. Pentru detalii vizitați compartimentul MAGAZIN.
Sursa:
Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Sănătate, dragoste, dispoziție – oamenii de știință recomandă să te înconjori de plante
- Fotografii interesante ale Romei de la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX (+Foto)
- Plante care explodează (Video)
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1817
- Populația:
- 371 locuitori
Brînzeni este un sat din cadrul comunei Camenca, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 16 km de oraşul Glodeni şi la 186 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 371 de oameni. Satul Brînzeni a fost menționat documentar în anul 1817.
Comentarii
(0)