|
Planta care agravează alergiile și astmul bronșic. Recomandările specialiștilor
ANSA spune că de mai multe ori a atenționat despre pericolul cauzat de buruiana invazivă Ambrosia artemisiifolia, însă în majoritatea localităților din republică nu se intreprind măsuri fitosanitare de combatere, transmite Noi.md.
Ambrozia este o plantă care creşte pe marginea drumului, terenurile lăsate pîrloagă, prin parcuri, în grădini, în culturile de cereale, de florea-soarelui etc. şi este extrem de periuloasă pentru oameni. În perioada august-septembrie polenul acestei plante, purtat de vînt, provoacă polinoze, este unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic.
O singură plantă matură poate elibera pînă la 8 miliarde de grăunțe de polen (20 microni în diametru) și pînă la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani.
La depistarea buruienii este necesară suprimarea/eradicarea nemijlocită a plantei, prin:
- smulgerea din rădăcină sau tăierea repetată, cel puţin de trei ori, înainte de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului;
- eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpat – praşila manuală, tăiat – cosit manual sau mecanic;
Ambrosia poate fi controlată cu succes folosind şi erbicide.
- Pentru terenurile necultivate, margini de drumuri, terasamente de cale ferată, o soluţie ar fi erbicidele totale, pe bază de glifosat sau cosirea, de preferat înaintea înfloririi, evitîndu-se astfel apariţia polenului răspunzător de alergii;
- Substanţele la care este sensibilă această buruiană sînt preparatele pe bază de imazamox sau florocloridon, conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor, permise pentru utilizare în Republica Moldova.
Atenţionăm, că conform prevederilor art.35 alin.(1) lit.a) şi b) a Legii nr.228 din 23.09.2010 cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară, în procesul de cultivare a plantelor, persoanele fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sînt obligate să efectuieze cercetarea sistematică a semănăturilor şi a plantaţiilor, realizarea de măsuri fitosanitare în scopul prevenirii apariţiei şi diseminării organismelor dăunătoare.
Totodată, conform art.189 alin.2 al Codului Contravenţional al Republicii Moldova nr.218 din 24.10.2008, omiterea îndeplinirii la timp sau încălcarea în mod itenţionat de către deţinătorii de terenuri a măsurilor obligatorii privind combaterea dăunătorilor de carantină, a agenţilor patogeni ai bolilor de plante şi a buruienilor, se sancţionează cu amendă de la 3 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 24 la 48 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 48 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Nu vă bazați pe medicină!
- Dreptul la natură
- Papagalii nordici (Video)
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1698
- Populația:
- 675 locuitori
Bobeica este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bobeica, Draguseni și Dahnovici. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Hîncești și la 50 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 675 de oameni. Satul Bobeica a fost menționat documentar în anul 1698.
Comentarii
(0)