03 februarie 2017, 16:45 Sănătate 3731

Afecțiunile mintale nu cruță copiii

Ne place să credem că cei mici sînt scutiți de suferință, că ei nu au cum să știe despre depresie de exemplu. Cu regret, afecțiunile mintale nu cruță copiii, aflăm de la doctorul canadian Lynn Edwards, cu o experiență de 30 ani în medicina de familie.

Unele simptome devin vizibile pe la vîrsta de 4-5 ani. Anxietatea, pe care unele mame o consideră normală în cazul unui copil, reprezintă de fapt o tulburare mintală atunci cînd se manifestă în exces. Uneori, ea se transmite la copil chiar de la mama sa.

"Bebelușii reflectă nivelul de confort al mamei lor. Dacă mama panichează atunci cînd e gravidă, exclamă cu: „Aa, ce să fac?! Sînt însărcinată?! Ce fac eu cu acest copil?", deci dacă intră într-o stare de neliniște, atunci deseori vedem mai tîrziu un copil care suferă de anxietate. Și invers, dacă mama este încîntată că e însărcinată, spune că abia așteaptă să își țină în brațe copilul, îi cîntă chiar atunci cînd e încă în burtică, vedem mai apoi niște copii fericiți. Ei nu prea au cum să sufere de anxietate. Noi deseori învățăm mamele să se simtă în armonie cu sine și cu schimbările din viața ei. Eu am 6 copii, deci am avut experiența de a îngriji de bebeluși. S-a întîmplat să vină la mine mame care îmi spuneau că nu mai știu ce să facă cu copiii lor. Plîngeau întruna. Eu doar îi luam în brațe și se linișteau. Cum e posibil? Ei simt energia ta", explică Lynn Edwards.

Așadar, femeile însărcinate trebuie să își poarte copilul în burtică mai responsabil. Cum recunoaștem anxietatea la un copil?

"Ei își fac griji pentru orice iar noi observăm asta deja în școală. Unele semne minore pot apărea la vîrsta de 4-5 ani. Depresia apare mult mai tîrziu, pe la 9-10-11 ani, cel mai frecvent în adolescecnță. La vîrsta mai mică de 6 ani nu putem vorbi despre anxietate dacă tulburările de comportament sînt dictate de mediu de exemplu – dacă părinții se ceartă ori există situații de abuz. Prin urmare, dacă e o tulburare legată de mediu se rezolvă prin schimbările în spațiul în care se află copilul. Trebuie să constituie o îngrijorare pasivitatea copilului, dacă nu aleargă de colo-încolo, nu rîde, nu sare, nu glumește. Și invers, dacă apare hiperactivitatea atunci ne gîndim la tulburarea numită deficit de atenție. Cunoașteți desenul animat winniw Pooh? Tigrul din film , dacă ar fi un copil, ar putea fi diagnosticat cu deficit de atenție. Noi ne așteptăm ca cei mici să fie activi . Dacă le răspunde înapoi părinților și nu strînge jucăriile după el îl considerăm un copil obișnuit, normal. În schimb, tăcerea și pasivitatea pot fi semne ale anxietății sau depresiei."

E greu de crezut, dar și schizofrenia poate afecta copiii, încă de mici. Adesea se diagnostichează la adolescență. Copilul bolnav de schizofrenie nu poate face diferența între real și imaginar, manifestă tot felul de halucinații. Cel mai des afecțiunile mintale la copii se tratează prin psihoterapie sau terapia prin artă. Se recurge la tratamentul medicamentos doar în cazurile grave. De menționat e că anul trecut, în Republica Moldova, au fost înregistrate aproape 210 cazuri în rîndul minorilor, la 100.000 de locuitori.