15 august 2017, 16:15 Caleidoscop views 42300
Bustul Mariei Cantemir a fost instalat în regiunea Moscova (Foto)
15 august 2017, 16:15 Caleidoscop views 42300

Bustul Mariei Cantemir a fost instalat în regiunea Moscova (Foto)

Recent, Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă a efectuat o vizită în satul Ulitkino raionul Shchelkovsk regiunea Moscova. În biserica locală, sfințită în 1748, în numele Sfintei Maria Magdalena, care a fost construită de principesa Maria Cantemir, fiica Domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir, care sub protecția lui Petru cel Mare a plecat împreună cu familia în Rusia, ulterior, ocupînd un loc de cinste în paginile istoriei Rusiei, Șeful misiunii moldovenești a participat la Liturghie şi procesiune.

În discursul său, ambasadorul i-a salutat și felicitat cu sărbătoarea pe cei prezenți, subliniind importanța menținerii relaţiilor de prietenie și colaborare, care durează de-a lungul veacurilor între popoarele țărilor noastre. Totodată, diplomatul i-a adus mulțumiri și dlui Constantin Constantinov, renumitului sculptor, membrului uniunii artiştilor plastici din Republica Moldova și Federația Rusă, pentru crearea bustului Mariei Cantemir, coordonarea ajutorului privind fabricarea și donarea bisericii Sfintei Maria Magdalena din satul Ulitkino a 8 clopote din bronz, precum și depunerea eforturilor în instalarea acestora, asigurarea bisericii cu icoane și alte articole bisericești.

În final Ambasadorul A.Neguța și C.Constantinov au discutat cu stareţul bisericii Maria Magdalena, preotul Andrei Puganov privind continuarea bunelor relații.

Delegația moldovenească a depus flori la bustul Mariei Cantemir, instalat în curtea bisericii.

Sursa: rusia.mfa.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1433
Populația:
144 locuitori

Oricova este un sat din cadrul oraşului Călăraşi, raionul Călăraşi. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Călărași și la 55 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 144 de locuitori. Satul Oricova a fost menționat documentar în anul 1433.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.