22 septembrie 2015, 10:47 Caleidoscop views 6896
Ucraina înființează o brigadă 'pentru apărarea Bucovinei de România' (TASS)
22 septembrie 2015, 10:47 Caleidoscop views 6896

Ucraina înființează o brigadă 'pentru apărarea Bucovinei de România' (TASS)

O nouă brigadă este înființată 'în Bucovina pentru apărarea în fața unor posibile pretenții ale României asupra acestei regiuni', au anunțat luni, la Ivano-Frankivsk, șeful Departamentului de organizare-mobilizare din cadrul comandamentului operativ 'Zapad', colonelul Viktor Kevljuk, precum și viitorul comandant al brigăzii, colonelul Vasyl Zubanych, informează agenția de presă rusă oficială TASS.

'Ministrul apărării al Ucrainei a luat decizia de forma o nouă brigadă montană de asalt cu numărul 10. Locul de cartiruire al brigăzii va fi Kolomyia (Colomeea). Avem sarcina de a vedea ce a rămas acolo din obiectivele militare, de a desfășura acțiuni de reconstrucție și reutilare a cazărmilor. După aceasta, vom fi gata să angajăm pe bază de contract în jur de o mie de voluntari', a declarat Kevljuk, citat, potrivit TASS, de o publicație locală.

'Obiectivul principal al brigăzii este apărarea în fața unor ipotetice pretenții teritoriale asupra Bucovinei din partea României', a declarat colonelul ucrainean. Acesta a declarat, de asemenea, că există încă un teritoriu unde ar putea fi nevoie de combatanți care 'să știe să lupte foarte bine în munți — Crimeea'.

Este planificat ca formarea unității militare să se încheie până la 30 octombrie.

Potrivit TASS, în ultimii ani Bucureștiul a accelerat procesul de obținere, în baza unei proceduri simplificate, a cetățeniei române de către locuitori din nordul Bucovinei, aflată astăzi în componența Ucrainei. Spre frontierele estice către portul Constanța de la Marea Neagră 'experți au reperat în repetate rânduri desfășurări de tehnică militară și soldați ai armatei române', mai scrie agenția de presă rusă oficială.

Sursa: agerpres.ro

Cuvinte cheie:

Ucraina , Romania , aparare

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1769
Populația:
4442 locuitori

Tocuz este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Tocuz este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Căușeni și la 93 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4442 de oameni. Satul Tocuz a fost menționat documentar în anul 1769.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.